luni, 6 august 2018

DU-TE, NEAMȚULE !
Du-te, neamțule, urgent, afară,
Că ești fals și gura ți-e amară,
Rânjetele-ți sunt tot mai scârboase,
Du-te, că ai, totuși, șase case!
Du-te, arogantule, acasă
Și în pace țara mea o lasă,
Că atâta ură ai în dinți,
Fără să clipești, provoci și minți.
Du-te, prefăcutule-n Florida,
Că distrugi pădurea, ca omida,
Banii mulți și groși din găuri ia-ți-i,
Că-s făcuți onest, din meditații.
Calculele mint și nu se leagă:
Nici de meditai o lume-ntreagă
Nu făceai averi cu banii gheață,
Câtă fizică ai dat pe piață?
După ce i-ai dat sclipici și-un os,
Ai vândut Sibiul, dubios,
Case, ari, biserici și licențe,
Fără acte, fără competențe.
Din șofer și din tălmaci de rând,
Președinte ai ajuns curând,
Dar nu uită cei ce te știau
Cum vindeați copiii, mai pe șleau.
Pas cu pas, ai scris o carte-farsă,
Fierbe țara, de mă tem ca iar să
Iasă lumea-n șuturi să te scoată,
Umilită greu și supărată.
Ai în palmares porniri penale,
Slugă la multinaționale,
La germani ai fi vechil umil,
Nu te-ar ține nici într-un azil.
Dar acum, că v-ați făcut și plinul,
Ai benzină, să atingi Berlinul,
Parcă ai crescut sub două cloști,
Nasc și nemții hoți, mutanți și proști.
Du-te, mutălăule,-n pădure,
Că austrieci aduci s-o fure,
Du-te, harta noastră să nu moară,
Trădător nu ești, tu n-ai o țară!
Du-te, ne-ai lăsat o mare rană,
Compromiți emblema ta germană,
Ai făcut din falsuri milionul,
Ne-ai scuipat în față ghinionul.
Du-te, camarila stă să-ți cadă,
N-o să scapi în nicio ambasadă,
Că stăpânii-n piesa lor obscenă,
Brusc, te vor abandona la ghenă.
Du-te, joacă tenis pe-ndelete,
Somn predă la prânz la niște fete,
Mergi la schi sau trage schnell de fiare
Sau revino-n imobiliare.
Du-te-n Hermannstadt, profil de brânză,
Că la Cotroceni făcuși osânză,
Sau, mai bine, Werner, du-te-n cușcă,
Ai de grijă, că poporul mușcă.
Du-te, urma să nu-ți mai rămână,
Te-or primi măcar măgar la stână,
Inima de sibieni e bună,
Par ți-or face, fără să ți-o spună.
Ce-a-nceput Băsescu, zis matrozul,
Ai continuat, ținând de osul
Care-n jilț făcut e să vă ție,
Adversari băgând la pușcărie.
Când erau pe tron Ion Iliescu
Și Emilul cel Constantinescu,
Ne ziceam: mai rău, chiar nu se poate!
Dar Iohannis le-a-ntrecut pe toate.
Roata vieții, totuși, se-nvârtește
Și ți-o spun acum, pe românește:
Vezi, că ura lumii se ascute,
Du-te, cât ai timp, dar numai du-te!
ANDREI Păunescu,
5 februarie 2017

vineri, 20 iulie 2018


"Formula AS" în Covasna - IOAN SABĂU POP - "Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei"

"Formula AS" în Covasna - IOAN SABĂU POP - "Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei"
Prof. Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, avocat 

"Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi"

- Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri pu­bli­ce, clădiri istorice sau particulare, mii de hec­tare de pădure sau chiar sate întregi sunt resti­tuite fără ca statul să intervină... Ce se întâmplă?

- Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tu­turor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. Du­pă părerea mea, este o tendinţă dirijată ca ro­mâ­nii să fie scoşi din toate centrele mari ale Tran­silvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

- Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să pri­mească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani?

- Lăsând deo­par­te faptul că în Un­garia, de exemplu, in­diferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să pri­mească ceea ce este al lor - peste 200000 de proprietăţi, situa­ţia la noi a fost po­sibilă din cauza ig­norării voite a unor înţelegeri şi tratate inter­na­ţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că per­soanele im­periului pot opta pentru ce cetă­ţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Aces­tora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul ro­mân a avut mai multe procese pe această temă, in­clusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost re­pre­zentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost repre­zen­tată de con­tele Apponyi. Din moment ce optanţii ale­geau cetăţenia ma­ghia­ră, ei îşi pierdeau pro­prie­tăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu con­diţia ca Ro­mâ­nia să le plătească optanţilor ma­ghiari des­pă­gubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care ale­geau cetăţenia maghiară renunţau la pro­prie­­tăţile lor din România şi statul îi des­păgubea. Ro­­mâ­nia era foarte bogată pe atunci, şi Bră­tianu, ca să fie si­gur că acest con­flict se va şter­ge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, Ro­mâ­nia va da în­că 10% ca răscumpărare maghia­rilor. Pentru asta, Ro­­mânia a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imen­­se către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 to­ne de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de do­­lari ce trebuiau primiţi de statul român ca des­pă­gubiri de război şi pe care Ro­mânia nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plă­ţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, "Fondul Agrar", de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi pro­prietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţă­ranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi con­tra unei sume şi s-a re­distribuit către ţăranii ro­mâni. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui pro­ces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optan­ţilor şi recu­perează de la statul român - ceva ce nu le mai aparţine de drept.

- Dar românii, îm­pro­prietăriţi prin refor­ma agrară, nu şi-au fă­cut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?

- Din păcate, cei îm­proprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea ma­joritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe Cărţi Funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, im­posibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cu­noscută şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

"Samsarii sunt de aici, din România"


Clădiri retrocedate prin falsuri - Colegiul "Bolyai" din Tg. Mureş

Liceul "Unirea" din Tg. Mureş
- Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optan­ţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?

- La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi, cu o res­ti­tuire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.

- Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?

- Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date com­pensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: "Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în Româ­nia! Ne ocupăm noi, contra cost". Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, spri­jiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat. La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au în­tâm­plat lucrurile. La Sovata, un compo­se­sorat pri­meşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plân­gere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o res­tituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, pre­zent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

"Familiei lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare"


Semnarea Tratatului de la Trianon, prin care România şi-a redobândit Transilvania

Trianon - aspecte din sală
- Ce spuneţi aduce a crimă împotriva sta­tului...

- Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl re­vendică în întregime familia Kemeny. La Târ­năveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă... Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribuna­lului militar. Şi totuşi, fa­mi­liei sale i s-au restituit pro­prietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, al­tele în proces încă. Un caz clasic de re­stituire du­bioasă este al fa­miliei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire ca criminal de război şi moare în 1945. Dar as­tăzi vine fostul vice­pri­mar al oraşului, strânge docu­mente şi se dă ne­potul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hec­tare şi câteva clă­diri. Apoi, sunt cazurile ce­lebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retro­cedarea a 43.000 de hec­tare în judeţul Ba­­cău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii - n.red.), sau depu­tatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Un­garia, fiind urmărit pentru retrocedări abu­zive. E de subliniat fap­tul că multe dintre aceste retro­cedări au la bază un fals.

- Şi autorităţile române, guvernul, par­la­mentarii nu reacţionează în niciun fel?

- Reacţia este indiferenţa şi amor­ţirea. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catas­tro­fe, nu pot decât să bănuiesc o com­pli­citate.

"Ce se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!"


Visul şi povara dreptăţii
- În aceste retrocedări abuzive sunt im­pli­cate şi instituţii?

- Da. E vorba despre biserica ca­tolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să încerc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o docu­men­tare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase - icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile - păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio pro­ble­mă cu cele pioa­se, ci cu cele civile. În 1942, prin­tr-o con­ven­­­ţie între "Gru­pul Etnic Ger­man" şi bi­sericile evan­ghelică şi luthe­rană, toate bu­nu­rile ci­vile ale acestora sunt trecute în pro­prietatea "Gru­pului Etnic", cele două bi­serici identificându-se cu el. "Grupul Etnic German" era o miş­care hitleristă, cum erau în România le­gio­narii, însă cu mem­bri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. Du­pă 1944, toate bu­nu­rile de pe teritoriul statului român apar­ţi­nând inamicilor sta­tului român şi ai ali­a­ţilor săi se preiau de către stat în admi­nis­trare, mai puţin sol­daţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiin­ţat CASBI - Casa de Administrare a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea "Grupul Etnic German", dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după revoluţia din 1989, se înfiinţează "Fo­­­rumul Democrat Ger­­man" la Sibiu şi ei se con­si­deră urmaşii "Gru­­pului Etnic Ger­man". Ca ur­mare, re­ven­dică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, igno­răm con­venţia de ar­mis­tiţiu din 12 septem­brie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, ca­re nu a fost o lege abuzivă a co­muniştilor, ci o lege dată pentru cla­rificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel in­ter­naţional, şi începem să retrocedam în mod abe­rant. Atunci, de ce nu le re­trocedăm şi le­gio­narilor ceea ce au avut? Cum­va, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul "Statu­su­lui Romano Ca­to­lic", desfiinţat în anii '30, care nu a fost per­soană ju­ridică cu drept de proprietate asu­pra clă­dirilor din Transilvania. Cu toate aces­tea, în 2002 se în­fiin­ţează o Asociaţie a Statusului Ro­mano Catolic şi se auto-pro­cla­mă continua­toa­rea şi moş­te­ni­toarea vechiului Status, pe baza unei ho­tărâri ju­decă­toreşti false şi cu un procuror fie cum­părat, fie adormit. Această nouă asociaţie re­ven­dică apro­ximativ 2000 de clădiri din Tran­silvania, prin­tre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de pro­prie­tate a vechiului Status. În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea "Astra" din Sibiu. "Astra" a avut foar­te multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imen­se, pentru că înainte de Marea Unire, au fost re­laţii extraor­di­nare între românii de dincolo şi din­coace de Car­paţi. Dar spre deosebire de ca­zul Sta­tusului, noua societate "Astra" nu este re­cu­­noscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi ace­­laşi lucru se întâmplă cu "Fundaţia Gojdu". Deci, as­tăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pen­tru ma­ghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost fă­cute cu con­tri­buţia ro­mâ­nilor, după cum a des­coperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau... Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost cons­truite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească aco­lo chirie 20 de mii de euro pe lună!

- D-le profesor, acest interviu ar trebui mar­cat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al ja­fului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor insti­tuţii ale sta­tului, care "favorizează" infractorii îm­potriva in­tereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de tră­dare naţională (că tot îi place guvernului actual să vorbească de ea)?


Pădurile Harghitei, retrocedate a doua oară (Foto: Dreamstime)
- Este o nevoie urgentă de corelare a insti­tuţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se spe­cializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să revi­zu­iască toate restituirile. Dacă există voinţă, în­tr-un an se poate reglementa situaţia în Tran­sil­vania. Dar timpul contează mai puţin: orice ne­dreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se în­dreaptă.

- O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o pro­blemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Tran­silvania, bucată cu bucată?

- Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o pro­blemă cu dreptatea.

miercuri, 30 mai 2018



Povestea celor cinci românce judecate la Sibiu, în 1895, de unguri, pentru că au purtat cocarde tricolore


În 27 mai 1894 un grup de patrioţi români condamnaţi în procesul Memorandumului se întorceau în oraşul natal, Sibiu. Locuitorii au organizat întâmpinarea eroilor la gară, iar un grup de domnişoare a purtat cocarde tricolore. A fost un gest care avea să le aducă, însă, în faţa tribunalui
Cele cinci femei au fost acuzate că la momentul plecării acuzaţilor în procesul Memorandului şi a întoarcerii lor la Sibiu au purtat cocarde tricolore şi au făcut demonstraţii politice. Numele domnişoarelor era dezvăluit într-un articol din «Universul literar» din 13/25 februarie 1895, ziar ce apărea la Bucureşti: Eugenia şi Leontina Simonescu, Elena Cunţan, Alexandrina Cunţan, Letiţia Roşea. Pentru îndrăzneala lor, acestea au fost aduse în faţa instanţei de judecată de către administraţia maghiară.
„Sala judecătoriei era înţesată de public român. Acuzatele erau asistate de d. dr. A. Frâncu, avocat. Procesul a fost condus de d. Graiss, sub-jude. După ce a tălmăcit pe româneşte actele din dosarul procesului, d-sa citeşte §.86 din procedura de drept, care cuprinde dispoziţiunile ce judele poate lua în decursul desbaterii procesului, adică pedeapsa ce dânsul poate da la caz dacă vreunul dintre cei prezenţi în sală nu s’ar purta conform regulamentului. Procesul verbal se face în limba ungurească”, se afirmă în articolul publicat în «Universul literar».
Desfăşurarea procesului este relatată cu amănunte de către publicaţia românească: „Judele de instrucţie ascultă întâi pe d-ra Eugenia Simionescu. După luarea stărei civile a acuzatei, judele întreabă:
– Recunoşti că la 27 Mai, când s’au întors de la Cluj osândiţii în procesul Memorandului, ai purtat cocardă tricoloră română, cu inscripţia ‘Totul pentru naţiune?’ Şi de ce ai pus acea cocardă ?
– Da, am purtat tricolorul român, pentru că fiecare naţiune are drept să poarte tricolorul său. Noi îl purtăm în semn de iubire pentru naţiune şi veneraţie pentru martirii cauzei române.
La intervenirea d-lui Dr. A. Frâncu, judele mai întreabă:
– Aţi mai purtat cocardă şi altă-dată, ori numai atunci când aţi întâmpinat la gară pe osândiţi.
– De la conferinţa din 1893 am purtat într’una şi vom purta şi de aici încolo.
– Prin purtarea cocardei tricolore ai vrut să demonstrezi în contra statului?
– Nu! Purtând tricolorul român, am vrut să manifestăm pe faţă sentimentele noastre naţionale.
– Ştiut-ai că e oprit să porţi astfel de tricolor?
– N’am ştiut că e oprit. Chiar dacă aş fi ştiut însă, tot aş fi purtat. Nu recunosc nimănuï dreptul de a mă opri în manifestarea sentimentelor mele naţionale.
– Te-au provocat jandarmii să dai jos cocarda?
– Da. N’am luat-o însă, ci am purtat-o la piept, pentru că nici unui jandarm nu’i recunosc dreptul să mă oprească a purta tricolorul românesc.
– Ştiut-ai d-ta că tricolorul românesc coprinde tendinţe contra statului?
– Nu. Noi socotim tricolorul roman ca ceva sfânt şi’l purtăm la toate sărbătorile naţionale. Aşa şi cu reîntoarcerea de la Cluj a iubiţilor noştri martiri, care acum suferă pentru naţiune.
– Te-ai dus în ziua de 27 Maiu la gară şi ai purtat tricolor cu scop să demonstrezi?
– Nu. M’am dus să salut pe martiri, voind să’mî îndeplinesc astfel o pioasă datorie”.
Leontina Simonescu şi Elena Cunţan au declarat la fel ca şi Eugenia Simioneascu, în timp ce Letiţia Roşea a pecizat în completare doar că nu a fost provocată de jandarmi să-şi scoată cocarda tricoloră.
„Chiar dacă ar fi provocat’o, d-sa nu ar fi depus cocarda, pentru că nu recunoaşte nimănui dreptul de a o provoca la asta, deoarece tot aşa poate să poarte cocarde din colorile naţiunii sale, precum şi alte naţiuni o fac. Teodor Necşa învăţător şi locuitor în Tâlmăcel, spune că de-asemeni s’a dus la gară întru întâmpinarea iubiţilor osândiţi pentru cauza română. Cu ocasiunea aceasta precum şi cu alte ocasiuni festive naţionale a purtat cocardă tricoloră.
La întrebarea judelui că avut la a cunoştinţă de dispoziţiunea legei care opreşte purtarea acestor colori, raspunde că a ştiut că legea opreşte purtarea colorilor streine, tricolorul galben-roşu-albastru nu este însă tricolor strein, deoarece acelea sunt colorile noastre ale românilor, locuitorii autochtoni ai acestei ţări, mai departe sunt şi colorile Ardealului, ale ţărei noastre şi chiar şi capital Ungariei s’a îndrăgit de aceste colori încât şi le-a ales pentru reprezentarea sa. Nu cunoaşte că prin faptul său a comis vreun delict oprit de lege, deоагece n’a avut intenţiune decât a’şi manifesta cu această ocaziune solemnă simţul său de bun român. Cere să fie achitat”, se mai afirmă în articolul citat.
După ascultarea femeilor, a urmat pledoaria avocatului Frâncu, care a ţinut „o scurtă, dar foarte energică vorbire de apărare”. Instanţa a amânat o decizie pentru că una dintre româcele care au purtat tricolorul nu era prezentă la proces. „Publicul a părăsit sala în mijlocul însufleţirei entusiaste, despre ţinuta demnă şi românească a d-şoarelor acuzate, care cu aceiaşi însufleţire au fost întâmpinate şi de cei ce n’au putut să intre în sala pertractare! La poarta judecătoriei, căci înlăuntru a fost oprit, unul dintre tineri a predat în numele tinerimei romane din Sibiu, fiecărei d-şoare acuzate câte un buchet de flori mulţumind pentru curagiul şi ţinuta lor bravă, ce au manifestat şi cu această ocaziune, credincioase fiind devisei: ‘totul pentru naţiune’. Procesul a fost amânât pentru o data nedeterminată. În cercurile de peste munţi se crede că acest proces va fi casat”, se susţine în articolul din Universul literar.
Procesul memorandiștilor
Memorandum-ul Transilvaniei a fost o petiţie prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populaţia română drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare, precum şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.
Autorii au fost daţi în judecată în luna mai a anului 1894, acuzaţi de instigare prin presă.
Majoritatea inculpaţilor au fost condamnaţi la termene de închisoare de la două luni la cinci ani şi, deşi au fost eliberaţi din detenţie prin amnistitie regală anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg şi contribuit la creşterea numărului susţinătorilor unirii Transilvaniei cu regatul România drept singura posibilitate de soluţionare a situaţiei lor.
Preluare: adevarul.ro / Autor: Dorin Ţimonea

marți, 29 mai 2018

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Rectorul-UBB-Ioan-Aurel-Pop-discurs-APLAUDAT-minute-in-sir-despre-existenta-constiintei-de-neam-la-romani-p