luni, 14 octombrie 2019

Bate clopotul, Costică!

N.Radu-Bate clopotul Costica
Informația înseamnă putere, înseamnă responsabilitate, înseamnă experți, evenimente mediatice, observatori multipli, parteneri strategici, decidenți, translator… dar, potrivit unui „clasic în viață” înseamnă și „idioți utili”! Nevoia de securitate este evidentă! Și totuși, ce se întâmplă când hoțul strigă „hoţii !”? Cine are nevoie de dezbinarea românilor? Cine practică „dubla personalitate” în fața aliaților strategici? Să fie adevărat că cine a vândut o dată, va vinde în continuare?! 
Securitate națională? Da! Avem nevoie de securitate națională! Avem nevoie de pace! Românii trăiesc cu speranța că zgomotul de săbii ruginite nu va distruge echilibrul.  Românii din Țară și românii împinși să pribegească după un colț de pâine gândesc la mai bine şi constată cu durere că lucrurile merg anapoda, că, din nefericire, drumul reîntoarcerii lor acasă, la copii și părinți, este tot mai greu. Cu ce au greșit ei? Exodul celor cinci milioane de români plecați din Țară nu ține de securitatea națională? Exportul inteligenței românești nu ține de securitatea națională? Educația? Cine mai are nevoie de educație? Economia națională? Cine controlează resursele interne: cărbune, păduri secerate de alţii şi duse la ei pe nimica. Să prețuim ceea ce mai avem! Sănătatea  este tot mai scumpă, iar noi dansăm vals la marginea istoriei. Din ce în ce mai mulți dintre semenii noștrii sunt nevoiți să-și vândă sufletul și credința. Unii pentru bani, alții pentru putere. „Cu ochii agățați de Altar și cu Dracu-n buzunar”, mulți dintre noi calcă totul în picioare numind asta democrație. Să fie adevărat că patologia puterii i-a atins pe mulți foști și actuali actori de mâna a şaptea, cocoțați pe scaunele vremelnicei puteri? Cu ce preţ? Cu ce s-au pricopsit, cu tinerețe veşnică sau cu minţile tulburate?
Istoria nu iartă! 
Cine mai are nevoie de identitatea națională? Onoare, respect, decență? Mă aștept să ni se ceară să îl uităm, poate, și pe Bunul Dumnezeu! În condițiile în care românii sunt apreciați vinovați pentru toate, cine ne mai poate salva? Să fie românii  cea mai mare amenințare pentru români? Mă cutremur când simt cum românii sunt îndemnați să uite, să-şi uite Istoria. Unii și-au uitat deja părinții şi nu ne mai aşteaptă decât „realitatea celor patru cuie”!  Chiar dacă clopotul bate în dungă, vreau să cred, totuși, că cei loviți la cap sunt puțini. Se află România în bătaia puștii? Este România deja în război cu Rusia?! Declarațiile unora sunt apocaliptice, sforăitoare cu dorința de a surprinde! Provocări? Dezinformări? Atitudini de forță cu sclipici de napolitană ieftină? Cine răspunde pentru cuvintele  aruncate pe masă? Ce au înțeles trimișii aliaților strategici? Ce au gândit cei ascunși sub „ochelari de soare”? Constat cu mâhnire că prostia nu are nici chip, nici limite! 
Înainte de toate, securitatea națională ne obligă la responsabilitate! „Intelligence” înseamnă informație cu valoare prelucrată inteligent,  „Intelligence” înseamnă oameni iubitori de Țară! „Intelligence” înseamnă români care și-au sacrificat viața! „Intelligence” înseamnă și cooperare! Domnul general (r) Itai Brun, adjunct al Institutului israelian pentru Studii de Securitate Națională, arată normalitatea şi atrage atenția asupra unei crize de concept! Care este prioritatea României? Nimeni nu ne răspunde pentru că unii cred că s-au înşurubat pe viaţă în scaunul puterii, că ei stabilesc oportunităţile după criterii proprii.
În România anului 2019 „Clopotul lui Costică” sună în dungă. Privesc în timp și mă cutremur. Ascult și mă crucesc. Să fie adevărat că România  a ajuns Țara tuturor posibilităților? Părinții noștri s-au stins și se sting cu durere! Sufletul lor ne va bate la ușă! Datorită dânșilor, am avut și încă mai avem o Românie Frumoasă! Datorită educației lor, am avut școli bune, am avut educație și dascăli decenți, cu credință în Dumnezeu! Datorita parinţilor nostri, am avut şi încă mai avem lumini aprinse! Noi ce am făcut? Avem de toate: rețele de prostituție, trafic de copile, trafic de organe, autorități  depășite de situații, complicități la ceas și drum de seară, amenințări directe… câstiguri de milioane de dolari din prafurile albe, unele rătăcite pe mare, tehnologii depăsite și experți în toate amerizați pe Marte? 
Românii au nevoie de liniște, au nevoie de unitate, au nevoie de siguranța de a ajunge întregi acasă, au nevoie să-şi aducă aminte că așa cum casa părintească nu se vinde, la fel nu trebuie să vândă pământul românesc! Vremurile sunt tot mai întunecate, iar tăcerea ucide! Faptele înaintașilor mai contează? Eroii au fost scoși din cărțile de istorie, limba latină a dispărut din școală, Ardealul nu se mai vrea sa fie al românilor, iar Moldova nu a fost și a lui Stefan cel Mare!  Ce mai urmează? Tinerii mai au nevoie de modele? Ce mai avem în bună păstrare? Pământ am avut și încă mai avem. Nu mult, dar încă mai avem! Resursele de gaz, petrol, apă și aur? Cine mai are nevoie de ele? Tinerii pleacă și ei! Armata a rămas fără comandanți! Serviciile de informații au rămas fără mulți dintre cei mai buni experți! Pensionarea anticipată să fie un câstig pentru România? Dacă un ofițer de informații poate fi numit ofițer de informații abia dupa 15 ani de experiență, în cât timp se formează un comandant?
Avem ofițeri pensionați la 35 de ani, la 47 de ani! Avem pensii speciale, dar și datorie externă cu multe zerouri.  Am avut miniștri fără o zi de muncă experiență, am avut miniștri la agricultură abslovenți de medicină și miniștri la sănătate absolvenți de inginerie!  Cum a fost posibil? Polivalența ne caracterizează! Cunoaștem totul, dar în fapt nu știm nimic! Dacă toate statele gândesc la strategii și politici aplicate pe termen mediu și lung, noi am gândit și gândim cum să vindem mai ieftin și mai repede!
Echilibru, deschidere, bunătate? Anii au trecut, iar realitatea este tot mai tristă. Cine își mai aduce aminte de bunicuța uitată în vârf de munte și care își poartă cu demnitate viața de la o zi la alta, însoțită de cei câţiva porci crescuți într-o curte fără gard? A avut și două văcuțe, spunea bunica, dar le-au mâncat ursul!  Și cine vă apără bunicuță de urs, întrebă într-un interviu memorabil reporterul PRO TV? Cine să mă aprere?! Mă apăr singură! Ies și mă apăr cu bățul de urs! Aceasta să fie România noastră? 
Nevoia de securitate trebuie să rămână, dar principiul  bunei vecinătăți a dispărut. Uităm mult prea ușor că  până când îți ajung „Aliații” la poartă, deja vecinul ți-a ars casa! Sârbii au fost loviți și nu cred că uită! Maghiarii trudesc din greu pentru visul lor milenar! Rușii veghează, bulgarii excelează în toate, în timp ce noi dăm semne, cu spectatori la scenă deschisă, că nu am învățat nimic din greșeli! Mass-media susține nevoia de cunoaștere! Profiler F.B.I., servicii secrete, acțiuni controversate! Perdele de fum pentru cine?  Privim spre Caracal și cautăm vinovații la Deveselu! Aceasta să fie nevoia noastră de securitate națională?
Clopotul lui Costică bate în dungă! Revoluție informațională? Social Media cooperează pentru securitatea națională! Cu toate acestea  mai avem și duduițe colorate, coborâte ciclic din copacii puterii și chiar fonfăiți cu pretenții vizionare! Cine mai înțelege ce se vorbește? Unde este limba română? Cine mai cunoaște limba română în Harghita, Covasna și Miercurea Ciuc? Spionita ne lovește! Vectorii informaționali, trolii de serviciu, informatorii, agenți de penetrare și în special agenții de dezinformare înlocuiesc, tot mai des,  decența românilor cu zgomotul de topor!  Fără nicio remușcare,  toți aceștia sparg, rup, distrug tot ceea ce au construit cu truda generațiilor trecute!  Sacrificii? Să fie misiunile ordonate mai importante decât integritatea Țării? Noi ne-am ales doar cu sicrie.
Durerea este cu atât mai mare cu cât hoțul strigă „Hoţii”! Cine a furat, bucată cu bucată, România? Cine a vândut industria la fier vechi? Cine a înrobit milioane de români prin credite cu buletinul? Cine ridică din umeri când românii mor prin spitale?  Unde sunt cei „15,000 de specialiști”? Cine dă lecții de morală? Cine ne răspunde la întrebări? „Eleganța discursului” și „diplomația moderatorilor” nu salvează nici măcar aparențele, pentru că adevărul e unul singur: pentru ca România să meargă mai departe, România are nevoie de unitate, iar Românii au nevoie de linişte!

Scrisoare către Europa

Alexandru Gheorghe Ilinca-Treziti-va, Romani
Deşi s-a scurs ceva nisip prin clepsidră de la apariţia acestui text, astăzi, mai mult decât oricând în cei treizeci de ani de distrugere a României de către nemernicii cocoţaţi la cârma Ţării, îndrumaţi cu grijă „părintească” de mai marii nemernici din Occidentul lacom şi ipocrit, credem că „Iarmarocul” lui Radu Gyr descrie fidel „Starea Naţiunii” în anul de graţie 2019. (Redacţia ART-EMIS)
„Ca-n orice fel de iarmaroc,/ un saltimbanc pornit să-nşele/ scotea luceferi din pingele,/ grădini de flori din cozoroc.// Ştiam că-s mofturi şi vopsele,/ plecam şi suduiam cu foc./ Ca-n orice fel de iarmaroc,/ un saltimbanc pornit să-nşele.// Plecam şi iar veneam la ele,/ şi ne rugam, vrăjiţi de joc,/ să ne mai facă flori şi stele/ Un saltimbanc pornit să-nşele,/ ca-n orice fel de iarmaroc”. (Radu Gyr).
Te-am iubit, Europa!
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, fiindcă te-au iubit strămoșii mei, când își dădeau viața ca să apere porțile tale de prăbușire la venirea puhoaielor barbare. Pe la noi rămâneau pe câmpuri goale scrum și oase, iar în pământ sângele și trupurile eroilor. În vremea asta tu îți construiai universități, catedrale, biblioteci și palate, studiai, petreceai, benchetuiai. Erai, însă, sora noastră creștină mai mare!
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, fiindcă te-au iubit moșii mei, când și-au trimis copiii să studieze la Paris, la Roma, la Viena, la Padova și-n alte locuri de mare prestigiu cultural, ca să vină apoi acasă și să aducă cu ei din luminile tale pe pământ românesc. Și mari schimbări au făcut năzdrăvanii aceia, încât se va vorbi despre ei cât se va scrie istorie românească.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, fiindcă ne-ai dat curaj la vremuri de cumpănă, chiar dacă de cele mai multe ori numai cu vorba; ne-ai ajutat când am realizat Mica și Marea Unire și asta nu o putem uita.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, fiindcă te-au iubit părinții mei, când se uitau pe crăpăturile cortinei ce ne despărțea de tine și ascultau vorbele tale dătătoare de speranță. Tu ne întăreai convingerea că răul are sfârșit, că ceasul izbăvirii se apropie, că trebuie să mai avem puțină răbdare și noi am avut.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit de când eram elev și am început să citesc poveștile Fraților Grimm sau ale lui Andersen. Au urmat apoi marea literatură franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, atâtea câte erau traduse la noi, toate zămislite la sânul tău, în inima ta. Ne desfătau sufletul, fie că erau romane, nuvele, poezii, piese de teatru.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, când am vizitat muzee și am văzut picturile marilor creatori apuseni, când am răsfoit albume de artă și am văzut sute de reproduceri de opere nemuritoare ale penelurilor europene.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, când am ascultat în sălile de concerte, la radio, de pe discuri, muzică clasică germană, franceză, italiană și nu numai. Erai magistrală, seducătoare!
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit de câte ori am avut prilejul să văd marile construcții din orașele tale. N-am putut, ce-i drept, să le văd decât prin intermediari: hârtie, filme, reproduceri, dar a fost și atât de ajuns ca să rămân fără grai în fața monumentalității și frumuseții lor.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, fiindcă tu ai fost întotdeauna pionierul descoperirilor științifice atât de necesare propăşirii omenirii întregi. Tu ai fost fanionul ştiinței şi tehnicii mondiale. Nu este invenție a minții umane, care să nu aibă legătură într-un fel sau altul cu tine.
Te-am iubit, Europa! Te-am iubit, când a venit acel binecuvântat an 1989, piatră de hotar a istoriei noastre. Te imaginam până atunci ca fiind patria libertății cuvântului, scrisului, inițiativei, culturii, științei, artelor, prosperității. Era ca o regăsire a ființei iubite după mulți ani de rătăcire.
Ne-ai amăgit, Europa !
Ne-ai amăgit, Europa, atrăgându-ne cu bruma de câștig toată floarea și vigoarea nației. Ne-au luat turcii mii de copii, dar veneau din urmă alții, tot mai mulți și completau golurile. Tu ne-ai luat copiii cu părinți cu tot, și-au rămas goluri demografice, care nu se vor mai putea completa niciodată.
Ne-ai amăgit, Europa, atrăgându-ne cu banii tăi capetele luminate ale neamului, forța de muncă. Nu mai avem medici, cercetători, oameni de știință, meseriași competenți, forță de muncă. S-au desființat școli, spitale, iar satele sunt aproape pustii. Cu fiecare înmormântare rămâne și câte o casă pustie. Au trecut peste noi multe războaie. De fiecare dată mureau mii de viteji, lăsau goluri mari, dar veneau din urma alte generații tinere, care completau lipsurile în câțiva ani. Acum nu mai are cine să le mai completeze, doar dacă vor veni cei de alte nații.
Ne-ai amăgit, Europa, fluturându-ne povestea privatizării bogățiilor țării, fabricilor, uzinelor, combinatelor, majorității mijloacelor de producție. Nu se întâlnește în istoria noastră un jaf mai mare ca cel petrecut după 1989, sub oblăduirea ta. Totul a fost dat la fier vechi, chiar dacă ar fi fost tehnologie de ultimă oră. Ne-ai încurajat să vindem pe nimic totul, așa încât azi importăm și ace cu gămălie de la capătul pământului. Niște calcule făcute de oameni competenți arătau că valoarea bunurilor pierdute de neamul românesc în ultimii treizeci de ani este de o sută patruzeci de ori mai mare decât a celor ce ni le-au luat turcii în șase sute de ani.
Ne-ai amăgit, Europa, așa încât o mare parte din pământurile fertile ale țării aparțin străinilor, altă parte este nemuncită. Așa ne-ai impus legislația, așa ai dirijat fondurile tale, încât ai încurajat lenea și ai descurajat pe omul muncitor. Produsele noastre nu au loc în rafturile marilor magazine europene, în schimb, cele aduse din Europa și de aiurea sunt îndopate cu substanțe chimice, încât, vrând-nevrând, mâncăm și bem otravă. Pământul nostru atât de mănos, – grânarul Europei de altădată -, șade nemuncit, iar fructele, legumele, cerealele, toate produsele prelucrate vin de aiurea. Am ajuns ca o colonie, piață de desfacere pentru produsele altora.
Ne-ai amăgit, Europa, căci libertatea de care ne vorbeai e de fapt un libertinaj fără precedent în istorie. Noi suntem o țară de creștini, cu o morală creștină înrădăcinată în conștiințele noastre de mii de ani. La noi familia a fost sfântă, casa-casă, masa-masă, buna-cuviință a fost cartea noastră de vizită. Nici nu îndrăzneau strămoșii noștri să gândească măcar că pot exista păcate și aberații, pe care tu astăzi ni le impui ca regulă de viață și ne ceri să le legiferăm. Se zvârcolesc bătrânii în morminte, când noi vorbim de „alinierea” legislației noastre cu cea europeană în materie relații interumane, în materie de familie.
Ne-ai amăgit, Europa, fiindcă nu mai ești ceea ce am crezut că ești: leagănul creștinătății. Creștinismul a dat identitate Europei. Un mare cărturar spunea: „Scoateți elementul creștin din cultura și arta europeană și veți vedea că nu mai rămâne nimic de valoare!” Cu toate acestea, în Europa creștină sunt promovate tot într-o veselie valori religioase necreștine. În 2018 au fost dărâmate 2.700 de biserici creștine și au fost construite 11.000 moschei! Bisericile și catedralele catolice din Europa sunt goale sau aproape goale. Unele au fost transformate în muzee, ori au fost închiriate altor culte. Descreștinarea Europei este urmărită pas cu pas de „corectitudinea” politică;
Ne-ai amăgit, Europa, fiindcă în tine n-am găsit pe frații noștri egali în drepturi și obligații. Peste tot românii noștri sunt socotiți ruda săracă, ruda care efectuează cele mai grele și umilitoare munci, dar primește cele mai mici salarii. Aceeași muncă, aceleași rezultate, dar salarii diferite, pentru că nu au cetățenie germană, engleză, franceză, ci numai cetățenie română.
Ne-ai amăgit, Europa, fiindcă ai primit în tine milioane de imigranți din alte continente, cu alte religii, cu alte mentalități. Foarte rapid, populația îmbătrânită autohtonă va fi înlocuită de alte populații. Sute de ani s-au luptat musulmanii pe viață și pe moarte să cucerească Europa cu sabia și n-au reușit. Astăzi o cuceresc cu mâinile goale. Statisticile spun că până în 2050 jumătate din populația Europei va fi musulmană. Înțeleg, sunt oameni necăjiți, au război acasă, casele lor au fost transformate în scrum. Primește-i, ajută-i ca pe frați, dar când se termină pericolul din țara lor trimite-i înapoi și ajută-i să-și refacă țara. Acolo este pământul și locul pe care l-a dat Dumnezeu acelor nații să trăiască.
Ne-ai amăgit, Europa. Te credeam o tânără frumoasă, inteligentă, pe care s-o iubim multe sute de ani de aici înainte. Din păcate, tot mai mult ne convingi că nu ești decât o babă sclerozată și nu mai ești în stare să faci distincție între bine și rău, între moral și imoral.
Trezește-te, Europa!
Trezește-te, Europa! Trezește-te până nu e prea târziu, fiindcă în momentul în care vei începe să te destrami, degeaba vei mai plânge și te vei mai tângui. Toate imperiile care și-au neglijat micile popoare componente au devenit uriași cu picioare de lut, iar prăbușirea a fost iminentă.
Trezește-te, Europa! Am venit la tine cu bucurie și speranță. Vrem să fim împreună și să mergem pe drumul istoriei împreună, dar nu ne dezamăgi. Ți-am precizat mai sus câteva lucruri care ne dor, te rugăm să ții seamă de ele, spre binele tău și al nostru.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Nota redacţiei : Citatul-rondel de la începutul „scrisorii” a fost adăugat de redacţie şi aparţine lui Radu Gyr (Rondelul unui saltimbanc), o descriere post factum a modului în care Europa a tratat şi tratează România.

marți, 1 octombrie 2019


Tristețea ca un mod de a fi…

Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic, liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală.  Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii erau localuri, restaurante, cofetării, cafenele. Fiecare din acestea își extindea spațiul pentru clienți și în stradă, sub forma meselor acoperite cu umbrele. Nu erau mulți consumatori, dar era liniște. Printre mese și în spațiile libere rămase se jucau copii, mulți copii. Oamenii care treceau pe trotuare se salutau între ei, salutau pe cei de la mese. Pe fețele tuturor se citea relaxarea, bucuria, bunăvoința. Vorbeau între ei, râdeau natural, fără prefăcătorie. Nu înțelegeam limba, urmăream doar mimica fețelor și constatam că oamenii aceia nu erau stresați, nu erau presați de lupte interioare. Și, culmea, oamenii aceia făceau parte dintr-un popor care de abia ieșise dintr-un război, care le spărsese țara, mândra Iugoslavie de altădată, în cinci țări, le ucisese părinți, copii, frați, rude, le distrusese case și alte bunuri. Oamenii aceia găseau, totuși, puterea de a trece mai departe, de a  privi cu seninătate și încredere spre viitor. Erau robuști, bine hrăniți, veseli, siguri pe situație, solidari. Casele din oraș și din satele din apropiere erau bine îngrijite, parcă toate erau noi, abia terminate, cu grădini pline de verdeață în jur, cu garduri frumos construite, iar curățenia era un mod de a fi.  Într-un cuvânt, eram într-o țară în care pofta de viață și bucuria de a trăi era la ea acasă. Cinste lor!
Am ajuns în Severin. Era cu totul altă atmosferă. Oamenii erau mult mai slabi, mai sfrijiți, mai supți la față, dezamăgiți și mai încrâncenați. Cei mai mulți mergeau cu capul aplecat, cu privirea în pământ, rumegându-și gândurile și necazurile. Era o populație tristă, obosită. Din când în când unii se salutau între ei, dar rece, scurt, fără bucuria de a se întâlni, ci doar ca un act artificial.  Străzile erau nemăturate, cu tomberoane pe la porți, așteptând îndelungat gunoierii, multe case coșcovite, îmbătrânite înainte de vreme. Ce să mai vorbesc de sate! Doar în Bulgaria, în zona Vidinului, am mai văzut case mai sărace, mai dărâmate, mai neîngrijite și mai murdare decât la noi. Prea puține construcții noi, iar cele mai multe din cele care există sunt impunătoare, cu o arhitectură străină, adusă de cine știe unde și plantată fără gust într-un spațiu nepotrivit. Altădată răsunau satele de muzică populară transmisă de cele mai diferite aparate date la maximum. Acum nu mai auzi așa ceva decât pe la cârciumi sau din mașinile unor tinerei dornici de a ieși în evidență. Întâlneam la tot pasul oameni gata de a-ți spune cele mai noi bancuri, glume. Acum asemenea „creații” sunt tot mai puține. Parcă ne-a dispărut pofta de a râde,  de a face haz nici chiar de necaz.
Am încercat să înțeleg ce se întâmplă cu noi, cu românii. De unde până unde senzația aceasta pe care ți-o inspiră, că e un popor trist și îmbătrânit, cu lehamite de viață.
În primul rând, este tot mai absent segmentul tânăr de populație. Țara noastră este pe locul al doilea  în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează: nouă români pe oră, 17 la sută din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație. În perioada 2007-2017 am pierdut 40.000 de medici, 84.000 tineri  numai în 2016 sub 36 de ani, din care 19 la sută cu studii superioare. Am devenit sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada. Cinci milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați. Pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român; a crescut vârsta la care femeile procreează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017). Copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste cinci-zece ani.
Românii plecați la muncă în străinătate, chiar cu studii superioare, acceptă  munci umile, degradante uneori, străine de calificarea lor. Nu poți să te bucuri, când știi că fiul sau fiica ta, după ce au absolvit o facultate  sau chiar un masterat în țară, îngrijesc bătrâni în străinătate pentru o brumă de parale. Se schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc.). Cei mai mulți dintre emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări. Statisticile spun că  20 la sută dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv, iar alți  23 la sută au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA). Este dureros să-ți vezi copiii venind în vizită după mulți ani de ședere în străinătate, iar copiii lor să nu știe românește, să aibă nevoie de translator. Dezvoltarea noastră economică este foarte slabă, locuri de muncă tot mai puține.  40 la sută din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini; marile magazine cu produse agro-alimentare distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care a devenit una de subzistență. Principalele resurse strategice, adică bogățiile solului și subsolului,  sunt în mâna străinilor.
De treizeci de ani asistăm zi de zi la un circ continuu. Oamenii politici se ceartă între ei ca la ușa cortului, se demască unii pe alții, sunt descoperiți că au furat mai mult sau mai puțin din banii țării. Starea aceasta conflictuală de la vârful țării se reflectă și în relațiile oamenilor simpli. La nivelul unui sat sunt mahalale  în care nu întâlnești două familii în bună înțelegere. Fiecare este împotriva tuturor și toți sunt împotriva fiecăruia. În familii sunt multe neînțelegeri și certuri.  Multe familii se destramă, marcând viitorul puținilor copii rezultați în sânul lor.  Cearta, dușmănia, invidia, egoismul, alături de alcoolism, tabagism și desfrâu sunt câteva din rănile sângerânde ale vremii noastre.
Nu mai ai putere de convingere ca să îndemni un copil să învețe. Când vede un analfabet că ajunge primar în capitală sau europarlamentar, pe altul la fel că învârtește banii cu lopata sau pe un președinte care spune la început de an școlar: „- Ha, ha, ha, eu am avut media șase și am ajuns președinte!” îți piere graiul. Din 1960 sunt în școală, ca elev, ca student, iar de aproape treizeci de ani ca profesor. În fiecare an am avut senzația că învățământul se degradează tot mai mult, că nivelul scade tot mai mult. E vorba atât de nivelul elevilor, cât și de al profesorilor. Abandonul școlar, absenteismul, lipsa de interes sunt la ele acasă în cele mai multe școli. Lipsa de educație duce la îndobitocirea unui popor, care poate fi apoi mult mai ușor de condus, de manipulat!
Aflăm că ne sunt răpiți copiii, că sunt sacrificați pentru a li se prevala organe, sau pentru a fi folosiți ca sclavi în industria sexului din străinătate. Aflăm că la bandele de tâlhari și de criminali care se ocupă cu astfel de lucruri oribile se raliază uneori angajați ai unor instituții menite să apere legea, să apere cetățeanul. Îți cauți dreptatea și n-o mai găsești, infractorii și infracțiunile se înmulțesc ca pecinginea. Bolile ne seceră ca holdele vara, cancerul se întâlnește tot mai des, medici competenți găsești tot mai puțini, sănătatea se târguiește ca roșiile la piață. La instituțiile publice te duci cu căciula în mână și ești privit de sus, cu aroganță, fără pic de respect. Dacă vezi un funcționar zâmbindu-ți, intri în panică, ți se pare că ceva nu e în ordine.
Alimentele sunt tot mai scumpe și tot mai proaste, aduse de aiurea, îndopate cu tot felul de chimicale, care nu sunt decât otrăvuri cu efect întârziat. Se apropie iarna și lemnele au ajuns la prețuri astronomice, iar pădurile tot mai puține și tot mai ciopârțite.  Mâna de lucru, fie calificată, fie necalificată, e tot mai puțină, iar  costul pentru ea tot mai mare.
Clientelismul politic, nepotismul și favoritismul au făcut ravagii în societatea românească.  Vine la putere un partid și imediat schimbă toți conducătorii de unități, plantându-și oamenii de încredere, indiferent de pregătirea și competența lor. Cum să mai prospere o astfel de instituție condusă de un om care n-are nici în clin nici în mânecă cu domeniul în care funcționează instituția! Copii, nepoți, frați și cumnate, alături de prieteni și amante sunt avansați tot într-o veselie. Competiția și competența sunt de domeniul istoriei. Corupția este o meduză cu multe-multe tentacule, care ștrangulează în fașă orice urmă de progres și de elan.
S-a implantat în mentalul social, în mintea oamenilor, ideea că aici, în țara noastră, nu mai e nimic de făcut, că nu mai ai nici o șansă, că orice viitor este compromis. Am întâlnit părinți care-și îndeamnă copiii să plece ,,afară”, fiindcă ,,aici n-ai la ce să stai, n-ai ce să faci!” Mă bucuram într-o vreme, văzându-i pe cei plecați că își construiesc case aici și speram că într-o bună zi se vor întoarce. Din ce în ce mai slabă nădejde. Unii îmi spun: „La ce să mai venim aici, părinte! Ne-am făcut rosturi acolo, copiii au ieșit pe salariu, au slujbe bune, stăm și noi pe lângă ei. Poate găsim pe cineva să vindem casa de aici!” Alții îmi spun: „Mai venim aici să ne plătim impozitele și să ne pomenim morții!” Sumbru.
Credința este subminată fățiș ori pe rețelele de socializare de tot felul de religii străine sau de secte zise creștine cu o subtilitate demnă de cauze mai nobile. Trebuie distrus cu orice preț orice filon care leagă acest neam de rădăcinile sale, de istoria sa, de Dumnezeu.
Acestea sunt câteva din cauzele tristeții neamului meu. Au fost, ce-i drept, perioade în istoria sa mult mai grele și el a găsit întotdeauna puterea de a se regenera, de trece mai departe. Va găsi, oare, și de data aceasta o astfel de putere? Mă întreb și întreb!

joi, 26 septembrie 2019

Române, află cine eşti şi fii mândru de ţara ta şi de poporul tău! Porţi în fiinţa ta istoria Europei

Imagine similară
Am demonstrat, până acum, pluridisciplinar, ce nu suntem, anume că nu suntem un popor de adunătură, urmaşi de soldaţi şi colonişti romani veniţi de prin toate colţurile lumii antice.
Cine a avut urechi să audă, ochi să vadă şi curiozitate să cerceteze dincolo de manualele şi carţile istoriei oficiale, lucrurile sunt clare. Paleogenetica, de pildă, a demonstrat fără drept de apel, în ceea ce priveşte etnicitatea noastră, că avem aici, exact pe acest pământ, rădăcini din vremuri imemoriale.
Evident, poporul nostru a suferit şi el, de-a lungul secolelor şi mileniilor, influenţe etnice, lingvistice şi culturale, fie din partea celor ce ne-au fost sau ne sunt şi azi vecini, fie din partea celor ce au tranzitat acest teritoriu spre alte meleaguri.
Însă baza noastră etnică, stratul cel mai solid a rămas cel traco-geto-dacic, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei şi a încercărilor unora de a maghiariza, rusifica, turci sau slaviza. Pe acest subiect orice discuţie cu cei care contestă realitatea este, încă din debutul său, o pierdere de timp.
Vă îndemn ca, de astăzi înainte, să vorbim mai mult despre ceea ce suntem, despre lucrurile frumoase ale acestei ţări, despre oamenii săi minunaţi, din trecut şi din prezent, despre bogăţiile sale, despre ape şi munţi, despre holde şi cântece, despre poveşti cu zâne şi Feţi-Frumoşi, despre bunici şi părinţi ce ne-au dat nume. Vă îndemn să vorbiţi tuturor despre olimpicii noştri, despre savanţii noştri, despre eroii noştri militari şi voievozii bătrâni.
Vorbiţi-le despre toate astea copiilor voştri, prietenilor şi rudelor, străinilor cu care intrati în contact, vorbiţi despre asta pe internet, pe profilele voastre de pe reţelele de socializare şi pe blogurile voastre.
Aratăţi, astfel, că vă pasă şi că avem puterea să ne luptăm cu campania de distrugere a entităţii noastre ca neam, campanie tot mai accentuată, ce distruge situri arheologice, închide muzee, serveşte elevilor manuale aberante şi promovează, prin canalele media, numai non-valori.
Pune în slujba României o oră pe zi, atât, nu mai mult, o oră în care o poţi descoperi pas cu pas, îi poţi cunoaşte trecutul, întelege prezentul, îi poţi descoperi personalităţile adevărate şi îi poţi construi viitorul. Afla pe unde se mai găsesc ultimii meşteri artizani de tulnice şi mergi să-i vizitezi! Află mâinile cărei bunici mai îmblânzeşte iţele războiului de ţesut şi mergi să-i i le săruţi!
Află în ce sate meşterii olari, a căror ştiinţă vine tocmai din neoliticul Cucutenilor, mai dau viaţă lutului şi mergi să le asculţi poveştile despre oameni, pământ şi suflet. Află ce munte, râu sau codru poartă vreo legendă şi vizitează-le, închide ochii şi fi parte a poveştii pe care ele o deapănă de mii şi mii de ani.
Apără-i pe ai tăi în faţa celor străini! Spune-le că român nu înseamnă hoţ de buzunare, nici manelist, nici cel ce sparge seminţe în colţul blocului fără să aibă vreun căpătâi pe lumea asta, nici cei cu ceafa în patru straturi care îşi atârnă la gât lanţuri groase din aur şi nici femeia cu fuste înflorate care stă cu mâna întinsă pe bulevardele capitalelor europene.
Spune-le tuturor că român şi autohton înseamnă Ştefan cel Mare, pavăza creştinităţii împotrivă tăvălugului otoman, înseamnă Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, înseamnă Dromihete şi lecţia de morală dată lui Lisimah, înseamnă Eminescu, înseamnă gimnastele noastre de aur şi olimpicii noştri care domină concursurile înternaţionale de decenii întregi. Român este bunicul tău ce a luptat până în munţii Tatra şi la Cotul Donului, iar româncă înseamnă bunica ta ce a rămas să-l aştepte crescându-şi pruncii să fie oameni, nu cerşetori.
Spune-le copiilor tăi că super-eroii noştri nu sunt Batman şi Superman, ci Greuceanu, Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră, Setilă şi Părăsilă Lăţ-Lungilă şi că frumoasa noastră din legende nu esteCatwoman, ci Ileana Cosânzeana. Ai noştri super-eroi nu au 50 de ani, ci vârste milenare, aparţin acestui plai din vremuri ce se pierd în negura istoriei.
Spune-le străinilor că suntem neam vechi, că Europa a învăţat să cultive pământul de la cei ce-şi odihnesc de mii de ani oasele în glia noastră şi că am umplut mări de sânge apărându-i şi ei liniştea. Neamul meu nu a avut linişte să construiască catedrale măreţe pentru că a stat mereu cu o mână pe plug şi cu una pe sabie.
Neamul meu subjugat şi nu a exploatat niciodată pe alţii şi de-asta oraşele lui nu sunt la fel de bogate pentru a fi admirate de turişti precum Londra, Paris, Roma sau Madrid, capitale ale unor ţări care, secole de-a rândul, au furat, au înrobit, au ucis pentru huzurul propriu.
Nu avem Notre Dame, dar avem Voroneţ, nu avem Waterloo, dar avem Podul Înalt, Mărăşeşti şi Posada, nu avem Turnul Eiffel, dar avem Babele şi Sfinxul, nu avem Riviera Franceză, dar avem Delta Dunării şi nu avem o Statuie a Libertăţii, dar avem un Gânditor de la Hamangia.
Mândreşte-te cu ţara ta şi numeşte-i pe toţi românii fraţii tăi! Să nu-ţi fie ruşine nicăieri pe unde viaţă îţi va purta paşii şi în faţa nimănui, pentru că tu nu eşti dator cu nimic nimănui!
Fi blând şi primitor cu oricine îţi calcă pragul sau îţi cere sprijinul, ascultă-l pe cel de lângă tine şi nu-l lăsa singur la greu! Arată lumii că ai moştenit sufletul mamei şi tatălui tău, oameni simpli şi buni! Dar, în acelaşi timp, apără-ţi poporul, ţara şi istoria, ia atitudine în faţa oricărui abuz, manifestă-te clar şi public împotriva oricui doreşte să-i ia din pământ, din suflet şi din linişte.
Suntem un neam, dincolo de a fi europeni, suntem noi, eu, tu şi toţi ai noştri ce grăiesc aceeaşi limbă şi îşi au strămoşii îngropaţi în acelaşi pământ. Ridică-ţi fruntea, luminează-ţi privirea şi gândurile şi stai drept în faţa oricui pentru că porţi în fiinţa ta începutul istoriei Europei!
Şi de eşti plecat printre străini tu, frate al meu, iar dorul de pământ şi cer românesc îţi face inima să plângă uneori, vino acasa! Noi, ai tăi, te aşteptăm.
Valentin Roman