luni, 8 octombrie 2018


Puncte de vedere

„Nu cred că rezultatul referendumului este o surpriză”, declară profesorul universitar Corvin Lupu


  Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă abordez „la cald”, la doar câteva ore de la comunicarea rezultatului referendumului. Cum […]

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă abordez „la cald”, la doar câteva ore de la comunicarea rezultatului referendumului. Cum vedeți dumneavoastră înfrângerea suferită de Biserica Ortodoxă și de cel mai mare dintre partidele politice din România, PSD, ca urmare a absenteismului de la vot? A fost boicot? A fost rodul propagandei agresive a „rezistenților”? A fost indiferența românilor față de o chestiune fundamentală a vieții: căsătoria și familia? A fost câte ceva din fiecare, ce a fost?
Corvin Lupu: Nu cred că rezultatul referendumului este o surpriză și nu cred că a fost o înfrângere a Bisericii Ortodoxe și nici a partidului de guvernământ. Din fericire, bisericile ortodoxe și mănăstirile din România sunt pline în fiecare duminică. Înainte de a mă referi punctual la întrebările dumneavoastră, doresc să fac o altă mențiune.
Întreaga discuție din societatea românească privitoare la referendum și la procentele necesare validării lui pornește de la un fals. Din nou avem de-a face cu un fals! Mă refer la cifra de cetățeni români care mai suntem în această țară. Cifrele oficiale sunt complet false. Faptul este cunoscut de toți cei implicați și minciuna se perpetuează, de către toate forțele politice. Pe listele electorale se află trei milioane de persoane în plus față de cifra reală. Da, trei milioane! Aceasta nu este o presupunere a mea. Este o informație mai veche și este reală, verificată din mai multe surse, de mai mulți deținători de informații. La direcția de evidență a populației din MAI, după fiecare tură de alegeri importante, doamnele de acolo au fost promovate în grad, au fost făcute general cu două-trei stele, premiate etc. De ce? Simplu: pentru că au furnizat date false Biroului Electoral Central. Li s-a cumpărat tăcerea. Cu ani în urmă, la Direcția Evidența Populației, nici nu se alocau funcții de general. Acolo erai selectat dacă aveai scris frumos și suportai munca de birou continuă.
Trăim într-o mare minciună, doar că nu mai este o minciună urâtă, bolșevică, ci una frumoasă, sclipicioasă, euro-atlantică! Haideți să facem un calcul. Descreșterea demografică în România, începând cu 1990, a fost de 200.000 de oameni/an, conform datelor de la INS. Asta înseamnă o pierdere de aprox. cinci milioane și jumătate de oameni, în 28 de ani. În 1989, România avea 23,4 milioane de locuitori. Deci, am mai rămas aprox. 18 milioane de locuitori. Din aceste aprox. 18 milioane, aprox. trei milioane sunt copii sub 18 ani, fără drept de vot. Rămân aprox. 15 milioane de cetățeni care ar trebui să fie pe listele electorale, dar pe liste sunt exact 18,2 milioane de alegători! Iată un fals uriaș, la vedere, perpetuat tacit de toți factorii competenți să-l rectifice.
Apoi, haideți să vedem cine sunt cei aprox. 15 milioane de cetățeni care ar trebui să voteze. Aprox. cinci milioane de persoane, majoritatea între 20 și 50-55 de ani, sunt plecați în Occident. Dintre ei au votat doar 100.000… Deci, a votat 2% din diasporă. În țară mai rămân aprox. 10 milioane de votanți. Dar dintre aceștia sunt vreo trei milioane de țigani, care nu votează la așa ceva. Ei votează numai la alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, când îi scot primarii la vot, primarii de care depinde ajutorul lor social, locuințele, bonurile de lemne, documentațiile pentru alocațiile pentru copii, gălețile cu făină, zahăr, orez etc. etc. Țiganii nu ies la vot pentru aspecte legate de filozofia vieții și a familiei.
Apoi, avem un milion și jumătate de unguri, care nu au ieșit la vot. Ei au sabotat referendumul și sabotează de 100 de ani tot ceea ce este legat de România profundă și de statul național unitar român și o fac cu complicitatea foarte vinovată a clasei politice românești. Ei nu sunt proști, ca alți boicotiști cu creierele spălate, sunt răi și ne urăsc. S-a văzut de prea multe ori acest lucru, pentru a mai putea fi contestat. Restul sunt vorbe neadevărate. Apoi, mai sunt încă aprox. un milion de minoritari etnici, alții decât ungurii, care sunt foarte puțin interesați de problemă și care se racordează în aceste situații la direcția pe care o adoptă celelalte minorități etnice, religioase, sexuale etc. Minoritarii de orice fel fac front comun împotriva majorității românești. Iar dacă majoritatea ajunge la conducere prin alegeri democratice, minoritarii invocă nevoia de discriminare pozitivă și acuză existența așa numitei „dictaturi a majorității”. În ultima vreme întâlnim foarte des această sintagmă. Cei care pierd alegerile, nu au răbdare patru ani și nici abilități politice să construiască proiecte politice alternative superioare și doresc răsturnarea celor care au câștigat alegerile și trebuie să guverneze, prin orice mijloace, altele decât alegerile.
M.A.M.: Unii opoziționiști susțin că PSD-ul a câștigat alegerile pentru că proștii au votat cu ei.
C.L.:  Da, mi-au spus și mie niște membri ai opoziției că proștii votează cu PSD și le-am spus că dacă proștii votează cu PSD, ei să se lase de politică pentru că nu vor mai ajunge niciodată la guvernare, pentru că sunt mult mai mulți proști decât deștepți.
Lăsând gluma la o parte, iată că din aceste calcule aproximative, am ajuns să vedem că mai rămân doar 4,5 milioane de români care să susțină familia tradițională și căsătoria normală, între un bărbat și o femeie. Dar, gândiți-vă domnule director, că odată ce Biserica Ortodoxă a sprijinit deplin acest referendum, majoritatea reprezentanților altor culte l-au sabotat automat, adversitățile dintre biserici fiind arhicunoscute. Diversele culte din România s-au unit doar în lupta împotriva ateismului introdus în România de regimul judeo-boșevic și nici atunci pe deplin. La fel este și situația din politică: dacă PSD a susținut referendumul, o parte a opoziției s-a poziționat împotrivă, boicotând și ea. Apoi, nu uitați că principala luptă politică internă se dă între SRI și PSD. Crede cineva că SRI a susținut inițiativa PSD? Acela se înșală amarnic. Or, SRI are mulți aderenți, familiile lor, rezerviștii, rudele lor, rețelele de informatori, susținători și profitori, angajații societăților comerciale ale serviciului etc. SRI are televiziuni susținătoare, dintre care două sunt fundamentaliste și învârt mințile… SRI este cea mai mare putere din România.
Dacă din cele 4,5 milioane de români la care m-am referit mai înainte, ținem cont și de aceste din urmă remarci, constatăm că cifra de peste 3 milioane de români care au votat este una firească. După părerea mea, această cifră este chiar una bună, din punctul de vedere al celor care au susținut referendumul. Și vă rog să fiți convinși de faptul că raportat la cifrele actuale reale ale românilor, de fapt, la referendum a participat mai mult de 30% din populația cu drept de vot care trăiește în România. Nu uitați că există și păreri care spun că românii ar trebui să fie lăsați să voteze doar în România. Cei plecați, care muncesc pentru prosperitatea altor țări, care plătesc pensiile unor cetățeni străini etc., nu mai prea sunt ai noștri, din punctul de vedere al intereselor naționale românești.
M.A.M.: Doar atâția români să susțină ceea ce dumneavoastră numiți „România profundă”?
C.L.: Da, atâția. Gândiți-vă că au fost doar trei momente în istoria contemporană a României când conducerea țării s-a bucurat de un sprijin deplin a peste 80% din populația țării. Mă refer la sprijinul de care s-au bucurat regina Maria, Ferdinand și clasa politică realizatoare a Marii Uniri, în perioada de după 1918, la Ion Antonescu și legionari, după septembrie 1940 și la Nicolae Ceaușescu, în primul său deceniu de guvernare, mai ales după august 1968. În rest, guvernanții și țara noastră, pe parcursul istoriei contemporane, nu au avut mai multă susținere decât votanții de la actualul referendum. Asta este România… În actualul sistem „democratic”, respectiv modelul euro-atlantic, toți cei care ajung să conducă țara trebuie, în primul rând să se lupte cu o adversitate de aprox. jumătate din țară și să încerce să meargă înainte cu acest balast în spate. Chiar înaintea discuției cu dumneavoastră am citit o remarcă a părintelui profesor universitar Constantin Necula de la universitatea noastră care spunea: „Cred că de fapt facem parte din Neamul cel mai ciudat al Planetei numită democrație. Neamul lu Boicot.”
În acest sistem politic, lupta internă erodează cea mai mare parte a energiilor națiunii, ceea ce convine străinilor care exploatează resursele României, dar împiedică țara să-și promoveze propriile interese reale și profunde, mă refer la cele în folosul real al românilor, pe termen mediu și lung, nu doar la interesul cotidian de a câștiga un salariu, de azi pe mâine, indiferent de la cine vine el și ce sacrificii face țara pentru ca cetățeanul să-și ia acel salariu.
De fapt, dacă este să spunem adevărul, România a fost realmente performantă și a avut indicatorii social-economici cei mai buni și în creștere, doar în timpul unor regimuri autoritare. Unii adepți ai regimului „democratic” actual se vor ofusca pe această afirmație, dar ea este reală. Să mă explic pe scurt: A.I. Cuza nu și-a putut promova marile sale reforme decât după lovitura de stat din 1864, când a dizolvat Adunarea (parlamentul) și a decretat autoritar. Regele Carol I a trebuit și el să acționeze în forță pentru a putea dezvolta România. Regimul liberal condus de Ionel Brătianu, care a înregistrat zece ani de progrese mari, pe multiple planuri (1918-1928), bazat pe doctrina „Prin noi înșine!”, a fost un regim dur. Regele a promulgat Legea Mârzescu, a interzis grevele, demonstrațiile etc. și poporul a fost pus la muncă și la plată. În timpul regimului antonescian, cu toate că a fost război mondial, economia României a funcționat perfect, depozitele țării erau pline de toate produsele, nimeni nu a făcut foame, pâinea era „la liber” în cantități suficiente etc. Apoi, dictatura ceaușistă de dezvoltare, în timpul căreia România a cunoscut cea mai mare dezvoltare din istorie, în toate domeniile de activitate, s-a făcut tot cu multă autoritate. În actualul regim, prosperă doar străinii și un foarte mic număr de complici români ai lor, politicieni, securiști și afaceriști. Salariile pe care le dau străinii românilor, pe lângă faptul că sunt cele mai mici din Europa, sunt date în schimbul exploatării tuturor resurselor naturale ale țării, inclusiv apa de ploaie pe care le-o plătim lor și a exporturilor ilegale de profit ale băncilor, societăților de asigurări și companiilor multinaționale, în valoare de foarte multe miliarde de euro anual. Ca istoric, cercetător și analist, nu am așteptări de la acest model de regim politic. Doar prin recâștigarea suveranității naționale și reintrarea resurselor românești de toate felurile în mâna românilor, se poate trece la un progres real. Așa, după modelul Poloniei și Ungariei, de exemplu, care au fost tot țări provenite din zona sferei sovietice de influență. Deocamdată, în România progresează doar economia străinilor. Ea nu este românească și nu lucrează pentru prosperitatea și interesele românilor.
M.A.M.: Deci, domnule profesor, sunteți de părere că rezultatul de la referendum nu este un eșec conjunctural, ci o realitate profundă, care vine din istorie, din configurația etnică și din situația politică din această etapă istorică a României. Mai credeți că, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.
C.L.: Exact. Ați formulat concis și corect, chiar dacă ar mai fi nevoie de unele precizări suplimentare asupra cărora nu mă mai opresc.
M.A.M.: Ce spuneți despre boicoturi?
C.L.: Boicoturile nu au o mare relevanță de moment. Ele sunt boicoturi de durată, vin din urmă și sunt parte a acestei lupte la care m-am referit, luptă care are loc în condițiile în care românii și românismul sunt anesteziați.
În preajma CENTENAR-ului, o parte însemnată a acestui popor este încă anesteziat de „progresiștii” globaliști, sataniști rotschild-iano/rockefeller-iano/soros-iști este gata să se încoloneze inconștient și iresponsabil pe drumul fără întoarcere către abatorul civilizației creștine. Apropos de abuzurile de limbaj făcute propagandistic: cei care susți homosexualii și lesbienele și dreptul lor la căsătorii și adopții sunt numiți „progresiști”!!
Dar vedeți că și unii liberali își dau seama că sunt pe partea greșită a istoriei ultimilor ani, partea neromânească a căii politice și unii dintre ei s-au revoltat imediat după referendum, combătând alinierea partidului la calea „rezistenților” sorosiști, globaliști, masonici etc. Își dau seama că anestezia administrată românilor după aderarea la sistemul euro-atlantic își va încheia efectul și lucrurile vor lua o altă turnură… Unii liberali vor să-și reconfigureze orientarea politică și să părăsească direcția globalistă a „rezistenților”. Spun asta cu atât mai mult cu cât la Washington noul regim politic național-protecționist merge mai departe. Zilele trecute, în Curtea Federală a SUA majoritatea a devenit cea a noului regim (5 judecători pro-Trump contra 4 judeo-globaliști), ceea ce are un impact major. „Deep State” nu mai poate frâna noua administrație în promovarea noului regim politic. Acest lucru va produce și în România efecte din ce în ce mai mari, chiar dacă ele vor veni treptat.
Apoi, a boicotat referendumul USR-ul, partid creație a serviciilor secrete ale Franței, cu sprijinul SRI și SIE, care au avut la momentul respectiv acordul consilierilor fostului regim de la Washington. Un partid securistic, fără viitor și antiromânesc. Actualii consilieri ai SUA nu-l mai susțin. Poate îl mai susține directorul politic al Sri și interimarii derutați de la SIE. Dl. Hellvig este fost director de fundație Soros, care s-a angajat în martie 2017 să readucă Sri în slujba democrației și a cetățeanului și nu s-a ținut de cuvânt. Atunci, la bilanț, a promis multe lucruri importante. M-am bucurat când l-am auzit, dar dumnealui a vorbit ceea ce le plăcea să audă noilor consilieri americani și democraților autentici, dar „sistemul ticăloșit” așteaptă altceva de la domnia sa: așteaptă susținere politică. Așa cum eu sunt un român care spun adevărul și cred că îl spun în folosul majorității românilor, cât pot eu la nivelul meu de profesor universitar, dumnealui, domnul director, este un minoritar etnic care a mințit în dauna românilor și a încălcat promisiunea de a nu mai implica Sri în viața politică și în lupta politică, din stradă și din spatele cortinei scenei politice. E grav… Dar acest lucru se analizează și la Washington și s-ar putea să iasă rău… Nu suntem de capul nostru, iar armata SUA din România și bazele ei militare, în frunte cu cea de la Deveselu, ne face dependenți de Washington, iar decidenții din SRI, Palatul Cotroceni și Casa Poporului ar trebui să tragă concluziile care se impun din această realitate a momentului istoric.
M.A.M.: Ce spuneți despre clovnul de la Cotroceni? A tăcut tot timpul și s-a dus la vot în seara celei de a doua zi de alegeri, când era clar că procentul de 30% din totalul cifrei false de electori nu va fi atins.
C.L.: Ca om care îl cunosc bine, de multă vreme, nu aștept nimic bun de la Johannis! Eventual mă aștept la noi rele și alte antiromânisme. Dar antiromânismul nu se pedepsește prin lege, doar antisemitismul și discriminarea minoritarilor. Împotriva majorității românești, poți să întreprinzi orice.
M.A.M.: Vă mulțumesc.
                                                                                 A consemnat Marius Albin Marinescu

duminică, 7 octombrie 2018

Acad. Florin Constantiniu:

„Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii,turcii, nemţii şi ruşii"


De 24 de ani trăim vremuri pretins "istorice". Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: "Istorie, istoriee...".
De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician l, să´ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare.
De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii" potriviţi. Nimeni n-a „visat" pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său.
Mulţumită politicienilor, în ultimii 24 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie.
Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză.
Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina - limba întemeietoare a românilor.
În faţa acestui „holocaust" aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic:
„Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi"!
„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural"

- Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 24 de ani?
- Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan.
Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale.
Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională.
În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns.
Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural.
Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 24 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice.
De 24 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor.
La istorie - şi nu numai la noi - s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date".
Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză.
Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar - pentru Dumnezeu! - cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?
Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto" şi „naşpa".
Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru!
- În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană.
Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?
- Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional", nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui.
S-a găsit un alibi: "nu sunt bani."
Dar banii se găsesc imediat, când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux.
Este o ruşine, că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi", pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă.
Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni!
Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Rolle, de tristă amintire.
Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor - vezi şi cazul Roşia Montană - ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.
„Marii "guru" ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români"
- Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?
- Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional.
A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască.
S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii.
Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.
Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii!
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera" nefastă, dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic.
Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru).
Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.
Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei - sunt de neimaginat în România.
Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei...
O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii.
Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici.
Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români.
Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?
„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?"
- Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?
- Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate.
Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize.
Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu").
A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu.
A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile.
Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»".
Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare...
Exasperat de „măsurile de austeritate", un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?".
Criza s-a rezolvat, când a încetat pe plan internaţional.
Sunt convins că şi acum va fi la fel.
Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză.
Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie", să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.
- Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
- Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa.
Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti?
Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine.
Dar cum să le „încărcăm mintea" cu evenimente şi date?
Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că ... a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?
- Ce vă doriţi în viitor ?
- Ce-mi doresc ? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi.!
Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor...
- Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?
Urez poporului român, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.


joi, 30 august 2018

România ne mai aparţine ?PDFImprimareEmail

Teo Palade   
Duminică, 26 August 2018 17:02
Demnitate RoLa 100 de ani de la Unire, trăim tot mai intens sentimentul că România nu ne mai aparţine. Ca stat, am atins stadiul în care nu mai putem lua hotărâri importante cu privire la soarta poporului român, nici măcar decizii cu impact periferic, fără a cere permisiunea cuiva. Înainte de a adopta o lege, oricare ar fi ea, aşteaptăm cu înfrigurare, uneori tremurând de frică, reacţiile celor pe care i-am acceptat, deşi nu am declarat-o vreodată oficial, ca fiindu-ne stăpâni. Şi, aproape fără nicio excepţie, acţionăm în funcţie de cât de tare strâmbă din nas Bruxelles-ul sau Strasbourg-ul sau cât de urât se uită spre noi vreun secretar al secretarului nu ştiu cărui minister din America, Germania ori Franţa. Iată, apar ca de nicăieri tot mai multe ţări ce se socotesc a ne fi superioare, tocmai pentru că noi, la nivel statal, ne-am comportat cu ele ca fiindu-le slugi. Acestea, direct sau prin ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, se amestecă cu nonşalanţă în treburile noastre interne, îşi permit să ne dojenească cu asprime dacă nu facem legi aşa cum vor muşchii lor, ne critică modul în care ne organizăm justiţia, ridică din sprâncene a supărare când parlamentul naţional votează ori se îngrămădesc la forurile internaţionale să propună sancţiuni antiromâneşti atunci când nu le este pe plac cât de mult ne iubim homosexualii ori dacă le deranjează cumva modul „non european" în care ne călcăm aici, în România, câinii pe coadă. Iar noi, ca „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", lăsăm ochii în jos, oftăm în surdină şi tăcem. Condamnabilă tăcere!
Ca şi cum România ar fi fost un minuscul land federal austriac
Mai nou, profitând de sfiala naţională românească, s-a ajuns până acolo încât cei care deja cred că România în întregul său le aparţine sunt deranjaţi şi de modul cum se desfăşoară mitingurile noastre de protest. Ei consideră că este dreptul lor de stăpâni să ne impună cum şi când să aplicăm legile noastre, să stabilească modul în care Jandarmeria noastră îşi organizează dispozitivele de luptă cu protestatarii furioşi, inclusiv cât de departe sau cât de sus să arunce jetul de gaz iritant lacrimogen jandarmul bucureştean atacat cu pumnii, cu bâtele, lovit cu pietre şi încins la piele de sticle incendiare. Ca exemplu, Austria. Dacă nu s-ar socoti stăpânii României, ar fi un act de nepermis în relaţiile interstatale, un condamnabil amestec în treburile interne ale altui stat, ca secretarul general al partidului de guvernământ din Austria, Karl Nehammer, să afirme la câteva zile după manifestaţia publică din 10 august: „In România, faptele sunt distorsionate şi se aruncă vina pe demonstranţi [...]. Au existat ameninţări incredibile împotriva celor care se opun guvernării, cum ar fi participanţii la protest. In mod şocant si alarmant, S.P.O. (Partidul Social Democrat din Austria - n.n), prin tăcerea de care dă dovadă, devine pur şi simplu un partid în care nu poţi avea încredere dacă tolerează astfel de condiţii inacceptabile". Aţi înţeles? El, Partidul Social Democrat austriac, conform gândirii de stăpân a domnului Nehammer, ar fi trebuit să nu „tolereze" şi să ia măsuri drastice în România (ca şi cum România ar fi fost un minuscul land federal austriac!), admonestând executivul de la Bucureşti fiindcă a permis intervenţia forţelor de ordine contra celor care atacau sediul guvernului... Mai mult, parcă pentru a sublinia acelaşi atribut intangibil de stăpân, imediat după acest acces de impertinenţă, însuşi cancelarul Austriei cere imperativ guvernului român să deschidă „o anchetă serioasă" întrucât un cameraman austriac aflat între demonstranţii din Piaţa Victoriei a fost bruscat şi (culmea violenţei!) chiar şi corespondentul O.R.F. (Radiodifuziune publică austriacă - n.n.) de la Bucureşti „A fost împins la perete de un jandarm cu scut"... Din partea oficialităţilor române, linişte. O linişte asurzitoare. Să râzi, să plângi?
Condamnabila tăcere
Da, în mare măsură pe bună dreptate, Austria se consideră stăpână a României. De ce spun „pe bună dreptate"? Fiindcă Austria este aceea care, de decenii, bazându-se pe sprijinul nostru slugarnic, taie după bunul plac, în mod sălbatic, pădurile seculare româneşti. Azi, ei, austriecii, controlează floarea fondului forestier naţional. Adică, dau iama în pădurile din judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ, Suceava. Şi nimeni nu-i spune Austriei: „Stop! Tăiaţi-vă pădurile voastre. Aceste păduri ne aparţin nouă, românilor!"
Fiindcă ea, Austria, exploatează zăcămintele de petrol ale României fără niciun fel de control din partea noastră. Tot ea face exact ceea ce vrea cu produsele brute ori finite ale ţiţeiului românesc şi ne vinde apoi nouă, românilor, la un preţ uriaş, benzina rezultată din petrolul românesc. Austria se consideră stăpână pe subsolul României întrucât nu se găseşte nimeni în ţara asta mare care să-i spună: „Huooo! Noi, cei de deasupra zăcămintelor de ţiţei, noi românii pe care voi vă faceţi că nu-i vedeţi, suntem aici! Este petrolul nostru! Daţi-ne drepturile noastre şi respectul cuvenit!".
Fiindcă, aceeaşi Austrie, prin puternicele bănci austriece prezente în România manevrează după bunul ei plac banii noştri, aplicând metode şi mecanisme financiare care îi dezavantajează pe români. Şi nimeni, nimeni n-o condamnă, nu o opreşte!
Fiindcă pentru Austria nu suntem un partener de afaceri, o ţară egală în drepturi. Pentru Austria am devenit, deja, doar o „piaţă". O piaţă şi nimic altceva! „Investitorii austrieci văd România ca pe o destinaţie excelentă pentru investiţii şi cea mai mare piaţă din Sud-Estul Europei (sn)" declara, cu emfaza specifică stăpânului, domnul Gerd Bommer, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti. În luna mai 2017 operau pe teritoriul nostru naţional, aproape după bunul lor plac, 7200 de companii austriece, operand cu preponderenţă în sectoarele: sistem bancar, asigurări, transport, imobiliare, exploatarea lemnului. Din nefericire, nu numai despre Austria ca stăpân este vorba. La fel se poartă, cu România şi cu românii, S.U.A., Germania, Canada, Suedia, Olanda, Franţa, chiar şi Ungaria vecină. Tot ca şi cum România le-ar aparţine se comportă arabii care ne cumpără pe nimic pământurile cele mai mănoase, Ucraina care muşcă din teritoriul strămoşesc cu contribuţia făţişă şi sub semnătura guvernanţilor români ori Marea Britanie care ne socoteşte o naţie de hoţi şi cerşetori demni de tratamentul desconsiderant pe care îl aplicau odinioară în propriile colonii. Aţi auzit, din partea României, vreun sunet de protest? Doar tăcere slugarnică. Aceeaşi condamnabilă tăcere!
Pe când aşa ceva şi în România?
Citeam zilele acestea despre (şi admiram) verticalitatea politicienilor polonezi care, ca unul, confruntaţi cu sancţiunile abuzive ale Uniunii Europene pentru măsurile luate pe plan national, au afirmat prin vocea preşedintelui partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski (fratele geamăn al fostului preşedinte Lech Kaczynski, marele patriot polonez dispărut dintre noi acum opt ani în tragicul şi controversatul accident aviatic de la Smolensk): „Programul de schimbări profunde în ţara noastră nu va încetini, dimpotrivă - nu se poate vorbi despre ajungerea la un acord cu puteri care de ani de zile au tratat Polonia ca pe o proprietate a lor". Şi, culmea din punct de vedere românesc, nu s-a găsit niciun reprezentant al opoziţiei poloneze care să-l dea în judecată pe Kaczynski pentru înaltă trădare şi nicio fostă ministresă poloneză a justiţiei care să ceară Comisiei Europene alte şi mai aspre sancţiuni pentru îndrăzneala Poloniei de a avea o conduita verticală... Pe când aşa ceva şi în România?
Viitorul depinde de demnitatea cu care ne comportăm cu cei ce ne vor slugi
Când, popor şi politicieni, în loc să ne batem între noi ca nebunii, în loc să fim orbiţi de cearta sterilă dintre palate, vom fi în stare să spunem cu voce tare, nu în şoaptă pe la colţuri de cabinete luxoase, că nu ne mai supunem ruşinos celor care ne consideră proprietatea lor? Când vom înţelege, popor şi politicieni, că România are (încă!) un viitor şi că acest viitor depinde de demnitatea cu care ne comportăm cu cei ce ne vor slugi? Când vom pricepe, popor şi politicieni, că ţara asta va mai exista sau nu în funcţie de respectul de sine cu care noi, împreună cu conducătorii vremelnici ai României, ne adresăm azi acestor indivizi infatuaţi care se învârt pe aici ca nişte vechili, desconsiderându-ne? Cât timp mai trebuie să treacă şi cât va trebui să mai avem de suferit până să înţelegem, noi - popor şi politicieni că, purtându-ne ca nişte slugi ce stau cu capul plecat şi cu mâna întinsă la câţiva arginţi, vom fi trataţi ca nişte vasali impotenţi, jalnici şi tocmai buni de jumulit?
Răspunsul? Îl ştim cu toţii, dar, din nefericire, fără consecinţe directe. El, răspunsul, este: depinde de noi, numai de noi, popor şi politicieni, ca momentul în care vom avea puterea să afirmăm apăsat, în faţa oricui: „România este a noastră!" să fie cât mai aproape sau să nu fie niciodată. Şi, atingerea acestui deziderat nu impune cheltuieli financiare, nici sacrificii umane suplimentare. Cere doar Demnitate. Atât!

miercuri, 29 august 2018



Domnule Rudolph W. Giuliani,
Sunt un jurnalist român și vă scriu (sper să o facă și alți compatrioți) pentru că țara mea nu vă poate răspunde. Este împărțită în două tabere, orbite de dorința de a se birui una pe cealaltă și de a deține controlul asupra instituțiilor statului român. După ce ambasadorul României la Washington a încercat să vă minimalizeze apelul, el fiind unul dintre autorii nefericitului mecanism de control asupra justiției și asupra societății, mă simt obligat să mă alătur demersului dumneavoastră. El și președinții României, actualul și precedentul, sunt mulțumiți de dezastrul provocat de protocoalele încheiate, de eficiența nefastă a acestora asupra inamicilor politici, de controlul asupra justiției, economiei și asupra societății civile.
Domnule Rudolph Giuliani, cîțiva politicieni și ofițeri de servicii secrete au preluat și rafinat practici ale fostelor servicii secrete comuniste și au creat o mașinărie care afectează nu doar justiția și statul de drept din țara mea.
Comportamentul de tip totalitar s-a extins în economie, împiedicînd dezvoltarea țării, dirijînd jocul politic în presă, în ONG-uri. Mecanismul pe care îl vizați în scrisoarea dumneavoastră controlează întreaga societate, de la partide politice la finanțe, primării și comunități modeste.
România a rămas din comunism cu un inegalabil know-how în materie de manipulare și diversiune, capabil să mimeze butaforic instituții, cariere, biografii, parteneriate, legi și proceduri. Autorii acestui mecanism aparent democratic, dar în esență totalitar au și început să minimalizeze semnalul dumneavoastră în numele unui dirijat stat de drept care apără doar interesele lor și prosperitatea familiilor lor. Corupția împotriva căreia se fac că luptă vedetele politicii și capii serviciilor și ai DNA-ului este aceeași. Adică în rîndul procurorilor, al unei părți nu tocmai neglijabile din funcționari ai justiției și judecători sau din rîndul ofițerilor de rang înalt din serviciile secrete. Cu toții folosesc orchestrat instituțiile pentru eliminarea adversarilor sau pentru preluarea controlului asupra unor valori economice. Credeți sau nu, în România europeană și democratică, parteneră a SUA, nici achiziția de hîrtie igienică de la ministere nu este cu adevărat liberă și într-o competiție economică onorabilă. Dacă nu ești tolerat de oamenii acestui tip de stat, nu exiști.
Sunteți faimos pentru succesele obținute în combaterea mafiei. Domnule Giuliani, dacă mafioții investigați de dumneavoastră ar fi avut și o experiență românească, ați fi trudit încă la depistarea și pedepsirea lor. Nu exagerez, domnule Giuliani! În România așa-zis democratică se contrafac probe, se inventează martori, se storc informații și se truchează licitații electronice ale statului român. La noi, justiția nu face investigații decît prin mecanismele serviciilor secrete.
Nu știu, domnule Giuliani, cîți dintre condamnați sunt victimele acestor practici. Unul, zece sau o mie! Dar am văzut oameni nevinovați lucrați de serviciile secrete și de procurorii DNA, din păcate, susținuți și de unii funcționari ai Ambasadei SUA la București.
O pătură de aventurieri și oportuniști controlează politica țării mele și o folosesc numai în interes personal, lăsînd nevoile comunității la cheremul eternității.
Serviciile secrete care vă contestă gestul și diplomații români conectați la acestea fac parte din același mecanism vicios de putere. Au fabricile și societățile lor comerciale care sunt protejate de orice control de fiscalitate și legalitate. Au oamenii lor în partidele politice, în parchete, în judecătorii și în controlul fiscal din România. Sute și sute de ofițeri au fost înrolați în aceste instituții publice pentru ca nu cumva poporul român să comită naivități sau fraude. Statul totalitar român are o esență nedemocratică. Cetățeanul este suspectat de o incapacitate de tip comunist de a-și apăra țara, de a despărți binele de rău, de a se comporta democratic. În fapt, este victima gîndirii acestor oameni încă legați de trecut.
Acest mecanism românesc de tip totalitar, deep state, statul paralel, cum mai este numit, stăpînește arta de a amăgi populații, instituții, dar și marile puteri. Este supersofisticat în speculat slăbiciuni sau naivitatea celor care ajung prin părțile noastre. Această mașinărie nedemocratică și acest comportament de tip totalitar a fost perfecționat cu sprijin extern și ancorat în instituții europene și euroatlantice. Uneori, nici nu știți cine vă caută, cine vă scrie sau cu cine vorbiți!
Domnule Rudolph Giuliani, nu ați greșit cu nimic. Chiar dacă demersul dumneavoastră a pornit de la sesizarea unei persoane sau a unui grup, mergeți mai departe, fenomenul vizat atingînd cea mai mare parte din populația României.
Statul de drept controlat de servicii secrete și procurori există și este folosit de ambele tabere, în detrimentul cetățeanului, în ciuda faptului că zilnic se pot auzi declarații de dragoste și devotament.
                                                                                                        
Cu prețuire,
Cornel Nistorescu