vineri, 15 decembrie 2017

REGELE MIHAI

ADEVĂR SAU NU, PENTRU  PATRIA MEA ROMÂNIA, TREBUIE SĂ SE ȘTIE, PENTRU CA NIMĂNUI, NICI PRIN GÂND SĂ-I TREACĂ A LOVI ÎN INTERESELE ROMÂNIEI ȘI ROMÂNILOR

Ianculescu Mircea
Pt voi sau pt unii din manipulatori o fi tristete, DAR pt cei care stiu cine a fost acest tradator de tara care ne-a vandut la rusi, nu este tristete.
Noi istoricii adevarati nu ne vindem sufletul cum fac unii sau altii.
A murit un tradator de tara si a ramas dupa el niste paraziti care vor sa traiasca sub masca regalitatii din banii putini ai Poporului Roman.
Vreti adevarul istoric despre acest personaj sinistru, vi-l pot reda reda acum cine a fost el:
Care au fost faptele reale ale fostului rege Mihai I:
Înca din noiembrie – decembrie 1943 serviciile sovietice au dorit sa-l capteze de partea lor pe fostul rege Mihai I. ceea ce au şi reuşit. Acelaş lucru l-au făcut si pentru unii politicieni captivi serviciilor occidentale sau rusesti ca: Maniu, Bratianu, Titel Petrescu, sau: Grigore Niculescu-Buzeşti, Ion Mocsonyi-Styrcea (mareşalul Palatului), Mircea Ionniţiu (secretarul personal al regelui), ... si a capta de partea sa ofiterii nemultumiti, destituiti sau judecati pt abateri grave pe front si nu numai - generalii: Constantin Sănătescu, Argesanu, Iosif Teodorescu, col. Emilian Ionescu, maiorul Dumitrescu, ... de catre ministerul de Razboi si Maresalul Ion Antonescu.
Filiera sovietica ca sa poata ajunge la Mihai erau: Lucretiu Patrascanu, Emil Bodnaras, Maresalul Palatului Ulea - (care era var bun dupa mama cu Lucretiu Patrascanu) şi spionii tradatori de tară: Grigore Niculescu-Buzeşti, Ion Mocsonyi-Styrcea (mareşalul Palatului), Mircea Ionniţiu (secretarul personal al regelui)
Încă din aprilie 1944 acestia lucrau intens în fiecare noapte pentru Lovitura de Stat de la 23 august 1944, unde se intalneau cu Mihai I, in jurul orei 1.30 noaptea în Palat. Intrarea se făcea prin spatele palatului pe coltul din partea stanga.
Complicii sovieticilor si ai lui Mihai I, sunt mult mai multi.
Tradarea este tradare oricui te-ai vande sau la ce distanta ai face asta. Oricui ai trada tot tradator te numesti spunea renumitul poet, acad. Grigore Vieru.
Mihai I, prin actul de la 23 august ne-a vandut la rusi, pe noi romanii, tara, armata, resursele, ...
Prin actul de la 23 august aproape 180.000 de soldati, ofiteri si subofiteri au fost luati prizonieri de rusi si dusi in Siberia si majoritatea nu s-au mai intors niciodata în tara.
A tradat pe comandantul suprem, pe cel care ii adusese mama inapoi, pe care Carol al II-lea i-o alungase din tara pt ca traia cu Lupeasca. Anonescu il venera si tinea la Mihai nu numai ca la un rege, dar ca si la un adevarat copil al sau, nestiind de fapt ca alinta si ajuta un sarpe, un tradator de tara si nu un rege cu adevarat.
Mihai I, s-a aliat cu inamicul Romaniei – Uniunea Sovietica, stat inamic care ne ocupase teritoriile: Basarabia, Nordul Bucovinei prin forta militara in anul 1940 şi apoi in 1944.
Mihai la predat pe Maresalul Ion Antonescu – comandantul Suprem al Statului Roman, prin spionul sovietic Emil Bodnăraş la rusi: generalul-locotenent Tevcenkov şi generalului-maior Nikolai Burenin, comandantul trupelor sovietice din Bucureşti, din ordinul generalului (mai târziu mareşal) Rodion Malinovski, comandantul forţelor sovietice din România, după înţelegerea pe care acesta o avusese cu Mihai I., de al duce la Moscova si al judeca ei.
Insa ca sa se spele pe maini vazand ca nu se vinde ca Mihai, Stalin ni l-a trimis inapoi pe Maresalul Ion Antonescu, ca apoi printr-un scenariu odios sa-l judece în România prin asa zise tribunale ale poporului, aşa zisi romani (evrei acoperiti sau descoperiti, care peste 99 % alcatuiau PCR si institutiile represive din Romania), pentru ca aceasta vina sa o poarte tot poporul roman, pentru crima produsa asupa sefului statului – Ion Antonescu si nu invadatorii cu complicii lui printre care si Mihai I si camarila si tradatorii tarii de langa el care ne tradase-ra la rusi.
Mihai si cu mama sa cerea dupa 23 august 1944 la serviciile rusesti, sprijin pentru protectia lor, intrucat acestia se stiau vinovati de tradare si cereau oficial catre Statlin si Molotov, paza sovietica cel putin cate 5-6 ofiteri de grad superior de la gradul de maior in sus, intrucat nu mai avea siguranta si incredere in ofiterii romanii pe care ii tradase odata cu tara si poporul roman.
La fel cei doi cereau filme sovietice de razboi, intrucat spuneau ei ca nu le mai plac filmele occidentale. Toate acestea sunt date din documentele secrete sovietice de arhiva. Stalin si Molotov dar sefii serviciilor secrete sovietice dar si militare, spuneau ca trebuie sa i se ofere lui Mihai I, tot ce doreste ca sa intre in gratiile acestuia, sa-l aibe de partea lor, ca un alibi, pt intrarea prin forta in Romania si nu ca o invazie cum real si faptic a fost.
Cat demult a iubit Mihai I, romanii, poporul roman, armata, biserica si foarea intelectualitatii se vede din urmatoarele fapte: In timp ce el chefuia si se intalnea destul de des la coteiluri cu comisarii sovietici: Susaicov, Malinovschi, Tolbuhin, ... şi alţi ofiţeri superiori sovietici, Patrarhul Moscovei, floarea intelectualitatii romanesti, armatei, sigurantei, B.O.R., partidelor politice, taranimii mijlocii, erau judecati de asa zise tribunale ale poporului a caror conducere era alcatuita din evrei sau sovietici si condamnati la moarte sau cu zeci de ani de puscarie pentru fapte inventate pompos dar ireale doar pt ca erau patrioti si isi iubeau sau aparau tara.
Alegerile din 1946 Mihai I le-a legiferat ca fiind reale si corecte cand de fapt ele au fost falsificate grosolan.
Asa zisa abdicare a lui Mihai I, a fost decat un troc politic, prin care comunistii si oamenii Moscovei sa lucreze liber, nestingherit impotrica Romaniei si romanilor iar lui Mihaita de toba – rosu, vândut rusilor, să plece din tara cu o avere inestimabilă, să i se dea lunar o soldă de 100.000 de dolari, doar pentru faptul de a sustine in Occident ca in Romania sub comunisti si sovietici este democratie populara si ca poporul a ales liber ca nu doreste sa mai fie monarhie. Aceasta solda a primit-o lunar până în anul 1987 cand Ceauseasca in urma unei verificari din partea ei si a altor specialisti pe finante, unde se cheltuiesc banii mai mult si de unde se mai pot face economii pentru a plati datoria externa mai repede. Dupa ce i s-a blocat solda de Ceauseasca si a aflat cine sunt vinovatii pentru aceasta fapta atunci el a fost nemultumit si a inceput sa strige in gura de sarpe impotriva comunismului din Romania si a lui Ceausescu sa-l denigreze. Ticalosia lui nu s-a oprit aici si cu ajutorul serviciilor occidentale dar mai ales maghiare si austriece au semnat un act oficial ca el accepta sa vina in Romania ca rege fara Transilvania, numai sa vina din nou rege pe ce a mai ramas din Romania.
Acest lucru se vede si din actul semnat de el alaturi de o plieada de alti tradatori care fugise-ra in Occident. Documentul este oficial si se gaseste pe internet. Si pe el dar si pe Walter Romanan nu-i intersa Romania daca pierde Transilvania ci au semnat si luptat ca Romaniei sa i se ia Transilvania de catre Unguri si Austria. Asta este purul adevar.
Asa s-a vandut si Mihai I, la comunisti si sovietici cum s-a vandut acum Margareta, doar pt avantaje pecuniare (de a li se da din partea Statului Roman, anual 28.000.000, de euro anual pt bugetul aşa zise „Case Regale” nu numai pt Margarela si camarila ei de paduchi, de paraziti, de acoperiti prin legea pe care Dragnea si acolitii lui politici penali le-au inlesnit-o de curand prin Parlamentul Penal actual, l-a aceasta casa de vipere, paraziti si de trantori, tot de pe spinarea bietului Popor Roman.
Prin aceasta moarte a tradatorului Mihai rosu de toba care s-a anuntat tocmai acum, nu este una de azi ci una de cel putin un an si ceva, nu se anunta nimic nou sau bun ci doar moartea - decesul unui tradator de tara si neam romanesc care ne-a vandut la rusi.
UNIȚI ȘI ÎMPREUNĂ, SĂ FACEM ROMÂNIA BUNĂ!

miercuri, 13 decembrie 2017


A fi consătean cu bestiile


Nota redacției – Crimele din Ardealul ocupat în toamna lui 1940 au ceva specific: Armata de ocupație a săvârșit sute de omoruri  în complicitate cu localnicii maghiari, care au participat la uciderea românilor cu care până atunci fuseseră buni vecini! Se cunoșteau! Vorbiseră, se îmbătaseră împreună până atunci, se dușmăniseră pentru aceeași fată, trăiseră la un loc! N-a mai contat! Fiara a scăpat din lanț și și-a arătat adevărata fire, de ne-om! Chiar nu vor da socoteală pentru aceste crime?!

Masacru de nedescris. ROMÂNI decapitați și măcelăriți având ca vină doar faptul că s-au născut ROMÂNI

14
DISTRIBUIȚI
Ignoranţa şi vârtejul lumii în care trăim ne-au făcut să ne uităm trecutul. Nu vom vorbi astăzi despre faptele de vitejie ale strămoșilor noștri, ci despre momentele în care românii au fost îngenuncheați, umiliți, batjocoriți şi chinuiți fără pic de milă.
Poate că sună pompos, dar sunt multe pagini din istoria noastră, care au fost scrise cu sânge şi pe care nu trebuie să le uităm nicio clipă, pentru că ele ne vor întări şi ne vor ajuta să ne autodepăşim.
Anul 1940 a fost unul în care românii s-au simţit părăsiţi şi uitaţi de Dumnezeu. Chinurile inimaginabile prin care au trecut semeni de-ai noştri sunt desprinse parcă din poveştile terifiante ale Holocaustului evreilor.
În 1940, în numai câteva luni am pierdut o treime din ţară, dupa cedarea Bucovinei şi a Basarabiei de Nord către URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul bulgarilor.
Însă toate aceste lucruri ar fi trecut şi ar fi fost uitate de români, dacă nu s-ar fi petrecut teroarea: crimele făptuite de armata horthysta, sprijinită de o bună parte a etnicilor maghiari localnici.
În doar 11 zile, ungurii au ucis aproximativ 1.000 de români. Masacrele au început în 7 septembrie, când în localitatea bihoreană Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de români şi au continuat până pe 18 septembrie, când 58 de români au fost decapitaţi în centrul orasului Gheorgheni, judeţul Harghita.
Însă cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judeţul Sălaj, unde au fost masacraţi 477 de romani. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri, şi Trăznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost că s-au născut romani.
Singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:
„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea.
S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară.
Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor.
Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
Gavril Butcovan amintește și de celelalte crime comise în noaptea masacrului:
„ Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală.
Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”
Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci.
     

 AȘA SE ÎNTÂMPLĂ ȘI AȘA FAC UNELE GUVERNE ALE ROMÂNIEI, CARE NU SUNT ROMÂNEȘTI
Guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretentiile asupra Ardealuluişi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. 






EMINESCU!

 
Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.
 
 
 
Zoe Dumitrescu Buşulenga
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.
Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.
Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretentiile asupra Ardealuluişi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.
Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie Nae Georgescu.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore.. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de coincidență. Este vorba de cea mai oribilă crimă - atentat și crimă asupra statului și neamului românesc.