marți, 8 august 2017

NOI ROMÂNII DE AZI, SUNTEM NEAM DE VIȚĂ NOBILĂ ȘI VECHE.
LECTURARE PLACUTA,...
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).
8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”
14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.
28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.
30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”
37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.
43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.
45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

sâmbătă, 5 august 2017

TE APĂR ȘI TE CÂNT PATRIA MEA!

GÂNDIȚI-VĂ BINE, DOMNILOR POLITICIENI ROMÂNI!
Se pare că aberațiile, improvizațiile și obsesia „la dracu cu militarii ăștia care nu produc nimic, ci doar consumă pâinea politicienilor, magistraților, cămătarilor, noilor capitaliști, tăietorilor pădurilor României și pe cea a tuturor plătitorilor de taxe și impozite” alcătuiesc cutuma post-decembristă după care funcționează, ca întotdeauna, politichia românească între două războaie.
După renunțarea intempestivă, triumfală, cu furie și alură de învingători în jungla nimănui, la serviciul militar obligatoriu – ca și cum pentru România, țara păcii și a prosperității universale, Elveția Estului, iubită și protejată de toți vecinii, de toate imperiile de ieri și de azi, de toate marile puteri, de toate planetele și de întregul Univers, n-ar mai exista nici un fel de pericol de război, iar onor populația ar trebui protejată doar prin rugăciuni către Cel de Sus și, bineînțeles, de către hoții care au furat, iată, într-un sfert de veac, aproape tot ce a mai rămas, de-a lungul mileniilor, din bruma noastră de pământ și suflet românesc –, toată lumea bună care se perindă prin palatele națiunii a dat marea mută deoparte. Desigur, nu înainte de a reduce această mare mută la o simplă băltoacă, a-i lua aproape toate drepturile cetățenești (mai puțin pe cel de a vota, că, de, e nevoie și de votul soldaților), a-i penetra cu oameni politici sau de care or fi toate structurile importante și a o face necrâcnitoare și strict slugă, da capo al fine, la decidentul politic, transformat într-un dictator necondiționat pentru truditorul în kaki, a-i umili valorile și, mai ales gradele, îndeosebi pe cel de general…
Acesta din urmă – gradul de general – a fost acordat, cu complicitatea sau tăcerea capilor armatei, cui a vrut și cui n-a vrut să-l primească… Toți acești uzurpatori de valori militare durate în marile războaie care au dus la apărarea și păstrarea crâmpeiului de Românie care ne-a mai rămas după secole de războaie, presiuni, hărțuiri și umilințe, au uitat (sau n-au știut niciodată) că gradul de general, într-o armată, este o valoare supremă. Acest grad se acordă numai și numai coloneilor în activitate, care au experiența, valoarea, capacitatea, puterea, competența și demnitatea de primi și a-și asuma responsabilități de nivel strategic. Gradul de general nu este o recompensă, ci o însărcinare înrobitoare, echivalentă cu cămașa morții…
Îmi amintesc și acum replica unui vulpoi care, la vremea respectivă, avea drept de semnătură pe decretul de avansare la acest grad… „Eu te-am făcut chestor…” Aceste cuvinte nu trebuie explicate. Sunt cele mai umilitoare și cele mai concludente dintr-o istorie a rușinii și umilinței… Desigur, este vorba de echivalentul gradului de general în structurile Ministerului de Interne, din structurile Poliției, instituție demilitarizată…
Din 1990 încoace, atacurile, sub toate formele posibile pe timp de pace, dar mai ales sub forma unor pulsiuni otrăvite la adresa Armatei României n-au încetat nicio clipă. Iar aceste atacuri nu le-a efectuat țăranul român – acum un bătrânel –, care a făcut armata la Infanterie, a săpat tranșee și a învățat să tragă cu pușca numai și numai într-un inamic în uniforma unei posibile armate dușmane, nici muncitorul sau inginerul de la fosta IMGB și de la alte mari întreprinderi românești, aruncate azi la gunoi, care a făcut armata la artilerie, la geniu sau la transmisiuni, nici tanchistul care a trecut, la aplicații, de atâtea ori cu tancul pe sub Mureș, nici comandorul care a zburat avionul supersonic o viață, suportând și astăzi, la pensie, efectele suprasarcinii asupra vertebrelor, nici marinarul de pe vedetele torpiloare, nici generalul Mihail Popescu, fostul șef al Statului Major General, care, umilit și hărțuit atâta vreme de imbecila recalculare interminabilă, sfidătoare și grobiană a pensiilor militare din rațiuni absurde și prin metode care nu există nicăieri în lume, din vremea lui Boc, a făcut infarct și a trecut dincolo, în lumea veșniciei.
Aceste atacuri nu au putut fi efectuate decât de dușmanii României, de cozile lor de topor, de cei care n-au înțeles niciodată ce înseamnă o armată pentru o națiune, mai ales în această epocă în care toată lumea se înarmează, și au confundat-o fie cu forțe de ordine înarmate, fie cu alte structuri de forțe care poartă arme, fie cu orice altceva… Iar mulți dintre acești nimeni ajunși pe post de decidenți politici și strategici consideră armata o povară insuportabilă pentru o țară care s-a aflat de când există ea pe acest pământ al oamenilor la răscruce de imperii și de uragane… Primul Război Mondial – în interiorul căruia a existat și Războiul Nostru Sacru de Întregire a Neamului, din 1916-1918, de la care se împlinesc, în curând, o sută de ani – este exemplul cel mai concludent. Dar, pentru a fi uitat și trecut în derizoriu și acesta, ca mai tot ce s-a făcut în țara asta, onor decidenții neamului au hotărât să nu se mai facă Istoria României în școlile românești sau să se facă, așa, pe sărite… La fel și Limba Română.
…Cu câțiva ani în urmă, în timpul unei pauze, la o dezbatere organizată undeva, în Capitală, pe tema războaielor din Orientul Apropiat, un șef al unei organizații post-decembriste, mi-a șuierat, printre dinți, cu ură în glas și cu ochi injectați: „Brava armată română care a tras în popor în decembrie 1989!”
Simt și acum ura din privirile acelui individ. În cei 77 de ani ai mei, nu am văzut niciodată ochi atât de răi și nu am auzit niciodată cuvinte atât de barbare despre instituția în care am lucrat 40 de ani ca militar activ, de la gradul de elev până la cel de general, și zece ani în calitate de cercetător științific… Și acum, după ani, simt, în toate celulele corpului și sufletului meu, acea amărăciune, acea ofensă rea și sfidătoare, acea insultă impardonabilă adusă Armatei României de un ins de care nu auzisem niciodată…
Armata Română nu a tras niciodată în poporul român, ci a sângerat totdeauna pentru apărarea României și a poporului român. Iar dacă România mai există astăzi, așa cum mai există, această realitate se datorează, nu doar câtorva politicieni care au luat decizii mai mult sau mai puțin potrivite la vremuri de restriște, ci mai ales prețului de sânge plătit de Armata Română, adică de poporul român în uniformă militară, condus mai bine sau mai puțin bine de generalii acelor vremuri. Posibilele incidente sau accidente care s-au petrecut în decembrie 1989 – unele chiar fratricide – sunt incidente sau accidente și atât, care se petrec în toate armatele din lume în timp de război. Nicăieri nu a existat intenția, voința sau acțiunea conștientă a cuiva din armată de a deschide focul împotriva populației. Și nici nu s-a întâmplat acest lucru. A nu se confunda însă focul de descurajare, deschis în salvă, în plan vertical, cu trasul în oameni!
Timpul va arăta că deciziile luate de conducerea armatei în decembrie 1989 au salvat țara de la o posibilă invazie din afară, de escaladarea violențelor, de declanșarea unui război civil, de o catastrofă oribilă, de tipul celei care se petrece, de mai bine de patru ani, în Siria. Acele evenimente au dovedit însă și calitatea excepțională a poporului român, unitatea lui în fața primejdiei, capacitatea lui extraordinară de a intui și înțelege valențele mediului strategic, de a rămâne ferm și puternic în fața oricărei amenințări. La Târgu Mureș, în acel iunie diversionist din 1990, dramatic și extrem de ticălos, în fața primăriei orașului, flutura Tricolorul, iar o masă uriașă de români striga într-o singură voce: „Iliescu, nu uita și Ardealu-i țara ta!” „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!” Am fost prezent la toate acele evenimente – în București, la Cluj, la Timișoara, la Târgu Mureș – și, cu experiența mea de o viață petrecută prin poligoane, la aplicații, în instruirea Armatei, în analizarea conflictelor și războaielor lumii, am înțeles care este adevărul. Și am lăcrimat de emoție și de bucurie pentru unitatea și calitatea poporului român și a Armatei României, care luase imediat în supraveghere și în apărare, conform planurilor, toate obiectivele de importanță strategică ale țării.
Spun toate acestea, pentru a nu se uita. Nu trebuie să uităm, desigur, nici trecutul, cu bunele și cu relele lui, nici Mărășeștii, nici Oituzul, nici Turtucaia, nici Flămânda, nici Oarba de Mureș, nici Cotul Donului, nici floarea ofițerilor și generalilor Armatei Române care au sângerat în Est și în Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru ca România să continue să existe și să fie întreagă – eroi ai națiunii – și care și-au sfârșit viața în închisorile comuniste.
Cam tot așa s-a întâmplat și în acești ultimi 27 de ani, în care armata și-a văzut de treaba ei, facilitând intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Acumulând în permanență un uriaș procent de încredere din partea populației, a demonstrat, încă odată, calitatea acestei instituții. Însă, degeaba. În momentul când guvernul Boc a început uluitoarea recalculare a tuturor pensiilor din România, inclusiv a celor militare, pe principiul contributivității, erau vrea 80.000 de pensionari militari în plată. Acum mai sunt vreo 60.000. În acești ani de teroare guvernamentală pentru pensionarii militari – de fapt, pentru toți pensionarii din România –, armata a pierdut aproape două divizii din rezerva sa calificată, din elita sa. Unii au murit că le-a venind rândul la moarte, alții au murit datorită acestor presiuni și acestor umilințe insuportabile.
Inclusiv eu, semnatar al acestor rânduri, consider că am trecut și trec prin una din cele mai îngrozitoare perioade din viața mea. Trudesc 10-15 ore în fiecare zi, dorm 3-4 ore pe noapte și-mi bate mereu în tâmple spectacolul odios de pe ecrane și cam din toată media. Fel de fel de inși, care n-au nicio legătură cu această instituție eroică pentru România, își dau cu părerea, emit judecăți, dau sentințe, înjură, iar guvernele – care n-au făcut mare lucru până acum pentru a dota armata cu mijloacele de care are nevoie – continuă să nu știe și să nu înțeleagă aproape nimic din marile probleme ale securității militare a României. Dar toba lor cea mai accesibilă și care sună cel mai bine în dezbaterea și diversiunea publică sunt pensiile militarilor.
În acești ani, efectivele armatei s-au redus drastic, de la peste 300.000 la vreo 70.000 militari, sau chiar mai puțini, și la vreo 15.000 de civili, mai puțin decât intră pe un stadion de fotbal. Industria de apărare a fost distrusă, armata fiind nevoită să achiziționeze armament și tehnică de luptă, o parte din ea la mâna a doua sau a treia, inclusiv muniție, de prin alte părți, pe bani grei etc. etc…
De fiecare dată când se schimbă un guvern, se reiau, furibund, atacurile la „nesimțitele” pensii militare, dându-se exemplu, pe sticlă, pensiile magistraților și ale unor privilegiați ai sorții sau ai cui or fi. Aproape toți cei care comentează, aruncă vorbe grele, necontrolate, sugerând că pensiile militarilor se plătesc din banii populației, din banii celor ce muncesc, din contribuțiile acestora la bugetul țării.
Desigur, armata este o instituție bugetară, așa cum sunt cvasitotalitatea armatelor din lume, dar de aici nu rezultă că pensia mea de azi este plătită din banii celor care au contribuit sau contribuie la fondul public și nici din banii celor care lucrează azi în România și contribuie la bugetul țării.
Pensia mea trebuie să se plătească din fondul de pensii militare, realizat de când există armata, prin obligația acestei instituții militare de a depune în fiecare lună, la acest fond de pensii, banii necesari pentru plătirea pensiei celor care trec în rezerva armatei, prin pensionare.
Retribuția mea, pe timpul activității, se compunea din:
- soldă (banii pe care-i primeam pe ștatul de plată în fiecare lună);
- contravaloarea Ordinului de zi 50, în bani sau în alimente;
- echipament;
- asistență medicală gratuită și medicamente gratuite;
- o anume sumă, care se depunea lunar în fondul de pensii, pentru vremea când voi deveni rezervist pensionar;
- un procentaj din solda mea (2%, inițial, apoi 4%) pentru o pensie suplimentară.
Așadar, pensia pe care o primesc eu azi se compune din depunerile lunare în fondul de pensii militare efectuate de instituția în care am lucrat o viață. Statul și-a îndeplinit în mod conștiincios această obligație, iar acest fond trebuie să existe. Dacă nu mai există azi acei bani, nu este vina mea, ci a celor care i-au cheltuit pe altceva sau i-au furat. De aici nu rezultă că eu sunt un întreținut, o povară pentru statul român. Nu eu sunt dator față de stat, ci statul este dator față de mine, pentru cei 50 de ani cât am muncit zi și noapte pentru el.
Amestecarea lucrurilor, bolmojirea lor pe toate posturile de televiziune, prin ziare și prin gura târgului sunt extrem de grave și de periculoase pentru rezerva Armatei Române, atâta cât mai este ea în momentul de față. Mai mult, sunt chiar o amenințare la adresa securității și apărăii naționale. Să nu uităm nicio clipă că, în condițiile extrem de tensionate ale situației actuale, oricând este posibil să izbucnească un război nimicitor. Cu atâtea arme acumulate, cu un arsenal nuclear SUA și Rusia care cumulează peste 15.000 de ogive nucleare active, la care se adaugă și celelalte arsenale nucleare, cu poziționarea forțelor rusești și ale NATO, față în față (chiar și simbolic) pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică, este de-ajuns o singură greșeală sau un singur exces de zel pentru ca un război pustiitor să izbucnească iarăși în inima Europei, chiar în zona în care se află țara noastră. Iar țara noastră, în cazul unei astfel de confruntări, va fi una dintre primele ținte pentru aviația de bombardament strategic, pentru rachetele de croazieră, pentru rachetele balistice, pentru sistemele de arme de înaltă precizie…
Pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci doar militare, așa cum au fost ele totdeauna. Pensiile militare nu au cuantumul celor afișate pe ecran de doamna Olguța Vasilescu și de toți cei care comentează așa cum comentează această problemă. Acelea sunt pensiile magistraților, nu ale militarilor. Din câte știu eu, nici un pensionar militar român nu are o pensie de 30.000 de lei. Majoritatea pensiilor din Armata României sunt de 1500-3500 lei, iar cele ale militarilor care au avut funcții foarte mari ajung probabil la 5000-8000 lei. Dar pe aceștia îi numeri pe degete.
Recenta calculare – care încă nu s-a încheiat – a introdus discrepanțe uriașe între cei care au ieșit la pensie înainte de anul 2000 și după acest an. Pensionarilor mai vechi li s-a redus drastic pensia (chiar dacă ea a rămas în plată în cuantumul dinainte de recalcularea recalculării), iar celor care au ieșit la pensie în ultimii ani, le-a crescut. Discrepanțele astea fac un mare rău rezervei armatei. Dacă se va continua așa, în cinci șase ani, numărul celor care se vor muta la diviziile noastre din ceruri, fără nici un fel de onor, ci doar cu dezgust și amărăciune, se va dubla.
Mare rușine!
Atâtea minciuni, atâtea omisiuni, atâtea comentarii absurde, atâtea comparații fără sens! Nu poți compara profesiile între ele. Fiecare își are rolul și rostul ei într-o societate și într-o țară! Cei care apelează la astfel de metode fie nu înțeleg în ce se angajează, fie urmăresc niște scopuri urâte.
Faptul că, în ultimul timp, s-au ivit situații în care cei care optează pentru a ieși la pensie pot primi o pensie mai mare decât salariu este o situație anormală. Este la mintea cocoșului că nu poți să ai pensia mai mare decât solda, chiar dacă ești Gheorghe Dracu! Nu știu cine și de ce a făcut asta. Cei care au făcut-o ar trebui să facă imediat un pas înapoi și să aducă lucrurile în limitele lor normale. Nu cred că militarii armatei române – instituție care totdeauna a făcut sacrificii pentru țară – au fost capabili de așa ceva. Dar o astfel de situație se poate rezolva urgent și punctual, nu prin subtilități și manevre ca în Ferentari sau în Crucea de piatră. Nu poți pedepsi 60.000 de pensionari, schimbând sistemul de actualizare a pensiilor odată cu creșterea soldei de grad a celor activi, împământenit de multă vreme aici, doar pentru a-i determina pe profitorii noului sistem să opteze între a ieși la pensie cu o pensie mai mare decât solda, dar care nu se va actualiza niciodată proporțional cu creșterea soldei de grad a celor activi, ci doar cu indexarea inflației sau a rămâne în sistem.
Alo, domnilor și doamnelor planificatori ai pensiilor militarilor români!
Militarii români pensionari, doamnă Olguța Vasilescu et co., nu au pus sabia în cui, uniforma pe umeraș și nu și-au luat adio de la arme. Până vor trece pușca în mâna stângă, cum zic francezii (echivalent, în limba română, cu a da ortul popii), fac parte din rezerva Armatei României, se află în niște planuri de mobilizare și trebuie să răspundă prompt atunci când sunt chemați. Numai moartea îi scutește de o astfel de obligație asumată prin jurământ. Ei au depus un jurământ față de țară că o vor sluji chiar cu prețul vieții. Până la 62 de ani, toți pensionarii militari, chiar și cei care nu stau foarte bine cu sănătatea, sunt în evidența Centrelor Militare și oricând pot fi chemați sub arme. Dar și după această vârstă, ei tot în slujba Armatei României se află. Și eu, care am 77 de ani, pot fi chemat oricând, dacă Statul Major General consideră că este nevoie de mine în caz de război, de crize, conflicte sau în oricare altă situație. Dosarul meu nu mai este la Centrul Militar al Sectorului 5, ci în arhiva de la Pitești. Dar eu sunt încă viu și Armata Română știe foarte bine acest lucru. Iar eu am toată grija să o slujesc, cu toată capacitatea mea de muncă, și acum. Și așa suntem toți cei care am ieșit la pensie. Toți muncim până la ultima picătură de viață pentru Armata României, pentru România.
Regulile civililor nu sunt valabile pentru cei care au îmbrăcat cămașa morții. Faptul că n-am murit până acum, spre a da satisfacție celor ce comentează ironic condiția miliarului român, care, în opinia lor, n-are nici un rost de vreme ce nu sunt războaie, este doar o chestiune de noroc. Înseamnă că războiul sau războaiele pentru care ne-am pregătit încă n-au ajuns în România. Toate armatele din lume și toți militarii sunt primii care vor să nu fie niciodată un război, cei care vor ca tancurile, avioanele și sistemele lor de arme, oricât ar fi de sofisticate, de performante și de costisitoare, să ruginească sau să-și epuizeze resursele în timp de pace și nu printr-un război. Militarii, profesioniști ai războiului, sunt primii care detestă războiul. La fel suntem și noi, militarii români. Dar de aici nu rezultă cu necesitate că războaiele lumii nu vor ajunge și la noi. Și nici că, în acele războaie, ne vor apăra americanii, Bruxelles-ul sau extratereștrii. Niciodată nu ne-a apărat nimeni. Tot militarul român va muri pe pământul României pentru ca România să mai existe. Acum, când în toată lumea se fabrică cele mai sofisticate arme care au existat vreodată pe Terra, când Europa este sfârtecată de tot felul de organizații, rețele și atacuri teroriste, când Siria a fost rasă de facto de pe suprafața pământului, când pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică se adună forțe, când Pacificul, Marea Baltică, Marea Neagră, pământul Rusiei, cel al Chinei etc. suportă aplicații și exerciții de tot felul, parade militare, demonstrații de forță și concentrări de toate felurile, nu este de glumit cu problema militară, nici cu soldele militarilor (este oare posibil ca, în România anului 2017, un sergent profesionist să trăiască din 700 de lei pe lună și din valoarea fostului ordin 50?!).
Desigur, pensionarii militari români nu mor de foame. Dintr-o pensie militară obișnuită se poate trăi decent. Și acesta este un lucru foarte bun și foarte important, care arată că armatei îi pasă de slujitorii ei. Pensionarii militari, în calitatea lor de rezerviști ai Armatei României, de militari până la moarte, nu acceptă însă și nu suportă umilința, jocul politicianist cu pensiile lor, tot circul acesta care, de la guvernarea Boc încoace, nu se mai termină.
Gândiți-vă bine la toate acestea, domnilor politicieni români!

General de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva

marți, 1 august 2017

TE APĂR ȘI TE CÂNT PATRIA MEA!

„De vreii să fii nemuritor
Poete scrie pentru ţară
Vers simplu dar cutezător
În el mândria de popor tresară.
.
Scrie de daci şi de romani
De munţi de râuri şi câmpii
De muncitori şi de ţărani
De cântecul voios de ciocârlii
.
Scrie de ce ni drag, de ce iubim
De eşti poet şi de partid să scrii
Prin el în ţară liber azi trăim
Scrie cât mai frumos aşa cum ştii
.
Să scrii că noi muncim din greu
Că totul nu-i aşa cum vrem
Dar mergem înainte tot mereu
Noi făurim uniţi tot ce avem
.
În tricolor avem simbol deplin
Albastru cer cu stele şi senin
Galben din holdele bogate aurii
Roşu ca sângele vărsat în bătălii”

luni, 17 iulie 2017



TRIANON 100



Să se stie...date istorice pentru noi ! (prof. Ion Coja)
Către:



SĂ SE  ȘTIE ! ! !  date istorice din ... împrejurimi de Prof. Ion Coja
Foarte adevarat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiana, a decedat la 300 ani dupa regele Stefan (la 1300). Di
n 1300, pana in 1527, au fost numai regi straini , ce nu aveau nici o legatura cu ungurii.

Numele de  "Ungaria" deriva din turca si inseamna "10 sageti", adica numarul triburilor turcice venite in Panonia: 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul), 6 triburi de populatii turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) si un trib de Baschiri, de la care deriva si cuvantul "Bozgor"(baschir, boschir, boscor) din care s-a format in romana verbul "a boscorodi-a vorbi neinteles".

SĂ  SE  ŞTIE ! !
  Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!

Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire!

Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă
 birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a, sute de mii de români!

Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate deocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?

Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!

Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.

Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania.
Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu!  Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!

De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!  Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa
 de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!

S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun!  Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul
 cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor.

Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.

Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un bine
 cunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş!
Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!.
Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările
 vecine?!

Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis creare statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
Care e logica acestor resentimente?
Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după
 Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?

Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.
Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
 S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce!
Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!

Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!
Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
> Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.

Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!
Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
 
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!
A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-lnz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!

Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizat ă, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!
E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei!
Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoara
 Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!
Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!

Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!. Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.


          1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!

  Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!

Prof. univ. dr. ION COJA

Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin?  (rege al Ungariei timp de 32 de ani - 1458-1490 - fiul lui Iancu de Hunedoara). Elisabeta Sălăjan !!!