„Asta e diferența dintre o națiune mare bazată pe religia creștină, altoita pe civilizația a doua vechi popoare antice și o națiune minoră care și-a păstrat trăsăturile sălbatice de pe vremea când migrat din loc în loc și are o spoiala de credință și de civilizație.”

7 septembrie 2017|Doctrină naţionalistă, Textele altora

A fi consătean cu bestiile

• No issue detected

surena12 minutes ago

.

Armata română a ocupat de două ori Budapesta iar maghiarii nu pot aduce o singură dovadă că populația maghiară, lipsită de apărare ar fi avut de suferit. Nu au fost violuri, masacre, jafuri. Dimpotrivă soldații români și-au luat puțina mâncare de la gură și au împărțit-o cu populația înfometata, apoi fără să ocupe un 1 mp din teritoriul unei țări lipsite de apărare s-au retras. .Asta e diferența dintre o națiune mare bazată pe religia creștină, altoita pe civilizația a doua vechi popoare antice și o națiune minoră care și-a păstrat trăsăturile sălbatice de pe vremea când migrat din loc în loc și are o spoiala de credință și de civilizație Se întâmplă de a lungul istoriei gesturi regretabile, barbare când omul devine o bestie pentru oameni, când părinții ori bunicii intineaza memoria stramosilor și arunca anatema asupra copiilor și nepotilor, dar când aceștia își cer scuze pentru păcatele lor și își asumă responsabilitatea faptelor lor este normal să le acceptam. Ungaria nu a făcut niciodată acest lucru, toată istoria lor este plină față de atrocități la adresa vecinilor. Nu au înțeles nimic din ce înseamnă reconcilierea intre națiuni, respectul față de anumite valori și principii. Sunt o națiune barbara, primitivă care suferă o ura ancestrala față de români și e de înțeles până la un punct. Cei mai mari conducători ai Ungariei au fost romani Iancu de Hunedoara și Mathias Corvin, ultimul rămas în istorie și datorită faptului că a fost un rege prea mare pentru un regat așa mic și prăpădit ca Ungaria.

Cu ceva timp în urmă la TVR 1 la emisiunea în limba maghiară am văzut un film maghiar despre ce au pățit maghiarii după eliberarea Ardealului, văzut din perspectiva îngustă, trunchiata a maghiarilor. În ciuda prezentării lacrimogene a maghiarilor supraviețuitori care povesteau cum au fost pedepsiți o parte din maghiarii din Ardeal toți au recunoscut un singur lucru: au fost împușcați numai bărbații vinovați, nu femei, nu copii. Cu toată încercarea tendentioasa a realizatorului rămâne mărturia curajoasă a unei maghiare, căsătorită cu un căpitan roman care i-a executat pe o parte din criminali. Aceasta a spus răspicat nu a fost o revanșa a românilor iar soțul ei a executat numai vinovați, numai maghiari cărora li s-a putut stabili vina și au fost judecați conform legilor războiului și executați imediat prin împușcare. Acest reportaj trebuie să existe în arhiva TVR 1 și ar fi bine să fie reluat pentru a vedea cum înțeleg maghiarii nerecunoscatori care trăiesc în România reconcilierea cu romanii, respectiv punând semnul egal intre crimele barbare săvârșite de ei prin practicarea cu hortystii și pedepsirea de către români a câtorva criminali maghiari identificați ca fiind inițiatori, instigator și complici la uciderea barbara a unor oameni a căror singura vină a fost că erau români și trăiau pe pământul strămoșesc.

Rugă pentru Țară

Data: 11 noiembrie 2019Al. Stănciulescu-Bârda

Părinte, Împăratul cerului și al pământului, al veacurilor și al speranțelor noastre, spre Tine înalț această rugă la ceas târziu de noapte. Mi-e sufletul zbuciumat ca marea în furtună, mi-e teamă de ziua de azi, de ziua de mâine, de viitorul ce se conturează la orizont. Nu mă rog pentru mine, – sunt zgaibă fără preț -, ci pentru Neamul meu ce vine din neguri de vremi și se îndreaptă spre veșnicii. Mai mult ca oricând el are nevoie de ajutorul Tău spre a nu se poticni.

Ai fost cu noi, Părinte, de când am fost în fașă. Ne-ai așezat aici, la răscrucea relelor  și-n drumul tâlharilor. Ne-ai dat o țară cum nu e alta mai frumoasă, în care ai așezat toate minunățiile și bogățiile lumii. Au venit peste noi ca să ne ceară pământ, și apă, și  aur, și copii, și grâne, și miere, și sare, și bani și tot ce se găsea ori nu se găsea pe aici. Din toate punctele cardinale s-au slobozit peste noi hămesiții vremii, fie că au fost perși, fie romani, fie goți, fie avari, fie pecenegi, fie cumani, fie slavi, fie tătari, fie maghiari, fie turci, fie austrieci, fie ruși sau nemți sau alte nații. Mereu am fost printre cizmele coloșilor, gata-gata să ne strivească.

Cu unii ne-am luptat până la ultima picătură de sânge și de multe ori am  reușit să-i batem și să-i alungăm; cu alții am încheiat înțelegeri și i-am ținut departe dându-le din toate ale noastre. Numai Tu, Părinte al veacurilor, mai poți ști cu câte bogății ne-am plătit dăinuirea noastră pe aceste plaiuri. Și, totuși, bunul cel mai de preț nu ni l-au luat, deși atâta ar fi vrut… ! Am reușit să ne păstrăm sufletul! L-am fi păstrat și l-am fi apărat de-ar fi trebuit să dăm și cenușa din vatră. De l-am fi pierdut pe el, am fi pierdut credința, limba, doina, jocul, portul, modul de a fi și a gândi, într-un cuvânt, am fi pierdut identitatea noastră.

Părinte bun, numai orbi de-am fi și n-am înțelege că doar mila Ta și ajutorul Tău ne-au ocrotit și ne-au adus până astăzi prin istorie. Numai orbi de-am fi și n-am vedea cum au pierit ca fumul acei coloși care au vrut să ne radă de pe fața pământului. Ei au pierit și noi am rămas. Despre ei se mai vorbește în câte-o carte de istorie, noi, poporul acesta mic și resfirat pe toate văile Carpaților, poporul acesta care Te-a avut pe tine întotdeauna reazim și stăpân a supraviețuit și vrea să meargă  mai departe, până la sfârșitul veacurilor. Fără Tine am fi fost ca un trib risipit de barbari, ca atâtea altele, despre care doar Tu mai știi.

Părinte al veacurilor, toți ne-au luat bogățiile materiale, pământești. Astăzi au venit alții, mult mai periculoși, care ne vreau sufletul nostru, care vreau să rămânem o amintire pentru generațiile viitoare. Ni se risipește Neamul, Părinte, ne rămâne țara pustie! Cu fiecare înmormântare rămâne și câte  o casă încuiată pentru totdeauna. Avem nevoie de ajutorul Tău să schimbăm gândurile și mentalitățile confraților noștri. Fă Tu ceva, ce noi nu putem, ca să ni se întoarcă cei plecați acasă, să-și iubească țara mai mult decât banii străinilor.  Fă-i Tu să aibă mai multă încredere în viitor, să-și lase copiii să vină pe lume, să nu le fie rușine că sunt români. Fă-i Tu, Doamne, să se bucure de viață, să nu mai fie atâta tristețe pe fețele românilor Tăi.

Te-am iubit, Doamne, prin moșii și strămoșii noștri. Pământul românesc este îngrășat de carnea și de sângele celor ce au apărat bisericile și mânăstirile Tale, credința creștină ortodoxă. Pământul românesc este plin de oseminte și de moaște ale sfinților, pe care numai Tu îi știi. Pământul românesc este împodobit de casele Tale, pe care  Ți le-am zidit în fiecare așezare tocmai ca să fii cu noi, cât mai aproape de noi. De două mii de ani Îți înălțăm rugăciuni, cântări, colinde și liturghii, cum poate nici un alt popor n-o face, tocmai fiindcă am înțeles că fără Tine suntem pulbere și vânt. Suntem ai Tăi, nu ne lăsa în ghearele pierzării.

Dă-ne, Doamne minți deștepte, inimi mari, puterea de a alege oamenii cei mai potriviți și capabili, care să ne conducă. Avem nevoie de conducători înțelepți,  buni patrioți și buni creștini, oameni care să se dedice trup și suflet Neamului, ci nu intereselor proprii. Dă-ne, Doamne, conducători înțelepți, care să știe să ne conducă printre stâncile amenințătoare. Dă-ne, Doamne la cârma țării oameni care să ne dea legi menite să aducă dreptatea adevărată în țară, să facă să renască entuziasmul și dragostea de viață și de patrie,  dragostea de muncă și de învățătură, încrederea în oameni și în instituții. Ajută, Doamne, Neamului românesc să nu se risipească și Țării să nu se destrame. Ajută-ne, Doamne, să nu ne pierdem credința și nădejdea, să nu ne pierdem dragostea de Tine și de ale Tale. Fă, Doamne, să fie pace-n lume, între popoare și-ntre oameni, în noi și în casele noastre.

Ține-ne, Doamne, ca să-Ți mai cântăm și de aici înainte colinde de Sărbători. Așa păcătoși cum suntem, dar suntem ai Tăi dintotdeauna și Te iubim și noi după puterea noastră. Ocrotește-ne cu puterea și cu dragostea Ta acum și până la sfârșitul  veacurilor, Amin!

Cine a ocultat istoria noastră?

Data: 10 iulie 2019Ionuț Țene

Ultimele descoperiri din arhivele secrete confirmă ceea ce Mihai Eminescu a ştiut dintotdeauna: românii s-au considerat urmaşii daco-romanilor, iar elita boierească/voievodală medievală avea conştiinţa culturală a unităţii, prin continuarea în mentalul colectiv a unui regat al Daciei pe teritoriul geografic carpato-danubiano-pontic. Se dovedeşte, în urma ultimelor cercetări, că ideea de Dacia pentru a desemna cele trei ţări române nu a fost o invenţie umanistă de sfârşit de secol XVI, ci a apărut încă din secolul XV în arhivele principatelor occidentale, iar însăşi voievozii români considerau „Bizanţul după Bizanţul” lui Iorga une fel de restitutio Daciae. Ca student la facultatea de istorie clujeană la începutul anilor 1990 eram aproape „asasinat” moral dacă susţineam o continuitate, cel puţin mentală şi culturală, a Daciei la poporul român sau elita boierească. Toţi trebuia să fiim doar urmaşii Romei, vorba lui Miron Costin şi să mergem pe preceptele Şcolii Ardelene, care a „sinucis” istoric ideea Daciei. Iată că ultimele cercetări ştiinţifice îmi dau moral dreptate. Nu am fost un dacist „ceauşist”,pentru că şi aici s-a lucrat pentru ocultarea adevărului istoric. Dacă nu susţineai teza oficială a latinităţii exacerbate,care se confunda cu „occidentalizarea”, erai imediat etichetat ca reacţionar, fundamentalist sau anti-occidental. De parcă adevărul istoric ţine cont de ideologie, nu de acribia cercetării.

Daniel Roxin se exultă în urma noilor descoperiri din arhivele occidentale „Așa după cum știți, Mihai Viteazul a fost numit de către dușmanii săi Malus Dacus (Dacul cel Rău), iar Iancu de Hunedoara a fost numit în cronicile bizantine Ioan Getul. De asemenea, Mircea cel Bătrân sau Vlad Țepeș erau considerați în anumite izvoare Domni ai Dacilor. Țările lor au fost numite Țări Dacice, iar hărțile acelor vremuri marcau peste teritoriul românesc numele Dacia. Mergând mai departe, în timp, descoperim că lui Horea, austriecii i-au bătut o monedă pe care apărea, ironic, titulatura de Horea, rege al Dacilor. Nici Tudor Vladimirescu nu a fost străin de conștiința rădăcinilor sale dacice, ca dovadă că într-o scrisoare trimisă lui Ipsilanti, dușmanul său, întreba: “Ce au de câștigat DACII de la greci?” Eminescu, la rândul său, visa la o DACIE MARE în care să fie cuprinsă și Transilvania. Dar lucrurile nu se opresc aici…Conform academicianului Ioan Aurel Pop, istoric și rector al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, cancelariile occidentale l-au numit și pe Ștefan cel Mare REGE AL DACIEI, pe vremea când faptele sale de arme împotriva turcilor erau elogiate în toată Europa”. Recent la editura Şcoala Ardeleană a apărut o carte de excepţie, un document care oferă o nouă orientare şi direcţie istoriografică: Ioan Aurel Pop, Alexandru Simiona – „Re de Dacia. Un proiect de la sfârşitul evului mediu”.

Dar cel mai bine să-i lăsăm pe autori să exemplifice noua orientare de cercetare a viziunii asupra unor domnitori români în contextul epocii: „În cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia a făcut parte – în mod oficial în acte – alături de Regatele Ungariei, Poloniei şi – ulterior – al Croaţiei dintr-o singură unitate regională, situată spre marginea răsăriteană a Creştinătăţii, de la începutul primăverii anului 1496 şi până după bătălia de la Mohács (29 august 1526), supraviețuind sigur până în iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de români au primit în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire concretă în viitor. Formula era conștientizată de către liderii politici notabili de la sfârşitul Evului Mediu (şi nu doar de către cărturarii umaniști), tocmai când se produceau finalul Reconquistei iberice și descoperirea Americii (1492), ca și acceptarea europeană a stăpânirii turce pe Bosfor (însuşi Leonardo da Vinci grăbindu-se să-i propună sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste strâmtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, în clipa în care vechiul continent își revărsa preaplinul, inaugurând expansiunea europeană peste mări. Era, ante litteram, o încercare spectaculoasă de trecere „de la mica la marea Europă”, nevalidată deocamdată spre est, dar reușită spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor. Ideea politică a Daciei a precedat, însă, cu cel puţin şapte ani apariţia numelui respectiv în registrele Serenissimei.

Astfel, Dacia a luat, după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului 1489, prin re de Dacia („regele Daciei”). Acesta a fost aşezat de „serviciul secret” al (probabil) celui mai bogat stat italian de la acea vreme (Ducatul Milanului) după regii Ungariei (Matia Corvin) şi Poloniei (Cazimir al IV-lea) şi înaintea regelui Boemiei (Vladislav al II-lea, fiul lui Cazimir şi mai apoi şi rege al Ungariei) şi a ducelui Ioan Corvin (fiul lui Matia). Pe acesta din urmă, Matia și-l dorea urmaş măcar peste Bosnia şi Croaţia, ceea ce s-a împlinit în cazul Croaţiei, Ioan devenind şi nobil şi cetăţean al Republicii în anul apariţiei venețiene a Daciei, adică la 1496. Titlul de „rege al Daciei” a fost agreat la acea vreme inclusiv de către Matia Corvin (după cum o arată cifrul folosit de Milano în corespondenţa cu monarhul de la Buda şi Viena), cel care stăpânea peste cea mai mare parte a vechii Dacii romane, tot el dăruindu-i lui Ştefan al Moldovei o „piatră” de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, piatră pe care principele român, proaspăt posesor de domenii în Transilvania, a încastrat-o în zidurile cetăţii sale de scaun de la Suceava. „Coroana regală” a Daciei a fost girată şi de Roma, cea care în iarna anului 1488-1489 restabilise relaţiile dintre Matia şi Ştefan, în vederea congresului antiotoman plănuit pentru acel an (şi amânat pentru 1490). De altminteri, „dacii” făceau parte din efectivele cruciate răsăritene, listate la congresul de la Roma (martie-iulie 1490), chiar şi după dispariţia lui Matia (aprilie 1490). Dacia – născută împreună cu coroana regală a Rusiei promisă de Inocenţiu al VIII-lea lui Ivan al III-lea al Moscovei, cuscrul lui Ştefan şi aliatul lui Matia de la începutul anilor 1480 – a fost temporar suspendată câtă vreme Ştefan a fost în conflict atât cu Maximilian I de Habsburg (până pe la 1494) cât și cu Ioan Corvin (până la mijlocul anului 1496). Conflictul cu Maximilian s-a datorat faptului că domnul Moldovei nu a acceptat să-l susţină până la capăt pe acesta în lupta sa pentru tronul Ungariei, iar conflictul cu Ioan Corvin s-a declanșat pentru că Ştefan, devenit cel mai bogat om din Transilvania (inclusiv prin taxele de la care era scutit), nu l-a ajutat pe fiul lui Matia împotriva lui Vladislav al II-lea, noul rege al Ungariei. În acest răstimp, Ştefan, al cărui cuscru – de la 1489 – era şi Bartolomeu Drágffy, urmaşul Drăgoşeştilor şi voievod al Transilvaniei din 1493, a purtat titlul – altminteri inexistent – de conte al Transilvaniei pentru cancelariile republicii veneţiene, ale Ducatului Bavariei şi ale Casei de Habsburg. Titlul era însă firesc pentru Ştefan, cel datorită căruia, la sfârşitul lui 1488, Matia reconvocase „parlamentul Transilvaniei” pentru prima dată după răscoala din vara lui 1467 şi bătălia de la Baia care i-a urmat în iarna aceluiași an. Antiotoman la origine, titlul de rege al Daciei a fost ulterior cel puţin tolerat de către Înalta Poartă, în anul de cumpănă 1497 Ştefan al III-lea cel Mare intermediind – sub privirile binevoitoare ale reprezentanţilor Romei şi Veneţiei – acordul dintre Maximilian I de Habsburg, regele romanilor (şi co-rege de iure al Ungariei din noiembrie 1491) şi sultanul Baiazid al II-lea. Titlul, zidit pe temeliile Antichităţii (precum Boemia, Cehia de astăzi, ridicată pornind de la boii celți din vremea lui Cezar), pare să nu fi avut conotații etnice, el reunind (inclusiv pentru cancelaria Imperiului Romano-German) și după moartea lui Ștefan (iulie 1504) patru și nu doar trei entități distincte: Transilvania, Moldova, Muntenia („Valahia Mare”) și Oltenia („Valahia Mică”).

Ulterior însă, legătura dintre „Dacia” sau „regele Daciei” și români avea să devină evidentă, mai ales în mediile savante și politice internaționale. La titlul de „rege al Daciei” – exprimat sau nu direct în această formă – au râvnit rând pe rând şi chiar simultan Bogdan al III-lea cel Orb, Radu al IV-lea cel Mare, Ioan Zapolya (Szapolyai), Neagoe Basarab şi Ştefan al IV-lea (Ştefăniţă). Dacia a dispărut când Petru al IV-lea Rareş a ales să-l sprijine pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei şi nu pe Ferdinand I de Habsburg ca suveran al Ungariei. La rândul ei, Ungaria a dispărut dintre statele registrelor veneţiene, atunci când fiul nelegitim al dogelui Veneţiei, Aloisie (Alvise) Gritti, a dorit să stăpânească toate pământurile legate de Carpaţi şi de Dunărea de Mijloc şi de Jos, el fiind însă eliminat – tot fără conotații etnice și confesionale – de către susţinătorii lui Ioan Zapolya şi Petru Rareş”.

Mai mult, într-un interviu documentar la Trinitas TV, Acad. Ioan Aurel Pop aduce noi lămuriri pe această linie renascentistă. A declarat că Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea tuturor teritoriilor românești.„Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge „că cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova. Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova”, a spus Ioan Aurel Pop într-o prelegere cu prilejul sesiunii speciale a Academiei Române organizate la Suceava cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la unirea Bucovinei cu Țara, informează NewsBucovina. Rectorul Universității din Cluj-Napoca a subliniat că Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram. „El a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”. Putem spune că ideea unităţii românilor din cele trei ţări române a fost însuşită de elită, boierime şi voievozi, prin promovarea ideii refacerii Daciei. Conştiinţa în epocă că românii, cel puţin cultural şi geografic, sunt urmaşii locuitorilor Daciei a contribuit forma mentis la unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 şi la daco-românismul din secolul XIX, ce a pus bazele României Mari. Cine a avut interesul să oculteze acest adevăr istoric al Daciei ca factor de unitate de neam?

• Share
• Mail
• Share

„Pas cu pas” spre dezmembrare

Posted by 

justitiarul

 9 hours ago

          Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

Chiar şi un copil ştie că exploatarea terestră e banală şi nu necesită costuri mari. De asemenea, fiind un zăcământ situat într-o zonă de graniţă, logica elementară ne spune că cele două ţări ar trebui să se bată pe el. E logic că cel care investeşte mai repede şi mai mult în exploatare are parte de cea mai mare cantitate de gaze. Cu toate acestea, nu se mişcă nimic nici în Ungaria şi nici în România.

De partea cealaltă, este o ţăcăneală teribilă pentru exploatarea cât mai rapidă a gazelor din Marea Neagră. Mai mult, cu complicitatea guvernului-marionetă de la Bucureşti, din acea exploatare nici nu vom alege cu mai nimic. Nu spun că în varianta finală a Ordonanţei pe care liberalii o vor abroga ne-am fi ales cu mare lucru, dar tot era mai mult decât dublu faţă de ceea ce vom încasa după abrogare.

Punând totul cap la cap, observăm că e ceva care nu rimează deloc. Pe de o parte, în urma unor presiuni radicale, am cedat pe gratis nişte resurse extrem de valoroase din Marea Neagră. De partea cealaltă nu se fac presiuni deloc pentru gazele din nordul Banatului. Mai mult, ungurii par cuprinşi de o bunăvoinţă extremă în condiţiile în care nu sar să exploateze ei punga de gaze.

De altfel, beneficiarii direcţi ai gazelor din Marea Neagră sunt tot ungurii deoarece ei le vor dispeceriza. Vă daţi seama ce umilinţă? Resursele noastre sunt extrase de americani austrieci, ruşi şi distribuite de unguri. Nu vi se pare ciudat că în toată această ecuaţie România apare doar la capitolul „cedează”, în timp ce toţi ceilalţi păduchii sunt la capitolul „beneficiază”?

Ce se întâmplă totuşi? De ce există acest orb al găinii atât de-o parte cât şi de cealaltă a graniţei, în condiţiile în care ungurii au fost dintotdeauna extrem de atenţi la ce să poată trage de-aici?

Hai să extindem puţin contextul şi să constatăm că statul român a cam pus batista pe ţambal în ceea ce priveşte cam toate exploatările de peste Carpaţi. Acum riscăm să plătim şi o despăgubire uriaşă pentru Roşia Montana. Nu-s obligatoriu un susţinător al exploatării de-acolo, dar de ce după ce ai semnat un contract ai lăsat-o baltă cu riscul de a plăti despăgubiri imense?

Să mai facem ceva observaţii la faţa locului. De treizeci de ani România pompează bani sănătoşi în investiţii peste Carpaţi. Întreaga infrastuctură din zona Ardealului e modernizată în timp ce în Muntenia şi-n Moldova e jale. Nicio autostradă nu are voie să traverseze Carpaţii. Mult trâmbiţata autostradă Piteşti-Sibiu e programată să înceapă tot din zona Sibiului şi se va termina în dreptul comunei Boiţa, înainte de intrarea în munţi. Orice om normal s-ar întreba de ce nu porneşte acea autostradă, în paralel, şi din Piteşti? Nu vi se pare ciudat?

O analiză a cheltuielilor bugetare de la Revoluţie până azi arată limpede că majoritatea investiţiilor s-au făcut cu precădere în Transilvania-Banat-Crişana. Asta în timp ce media radicală din Cluj susţine că „miticii ne mănâncă banii”. O chestiune absolut falsă întrucât Clujul, cel puţin din 2004 încoace, a păpat mult mai mulţi bani decât a produs. Iar zonele sărace din Ardeal, tot cu bani de la Bugetul Central au fost susţinute. De altfel nici nu-ţi trebuie cifre. Trebuie doar să faci o călătorie şi-o să vezi că, în timp ce-n restul ţării îţi blestemi zilele, acolo toată infrastructura rutieră e pusă la punct. Iar asta nu ţine de „mitici” vs „harnicul ardelean”, întrucât CNAIR, CNADNR, MT s.a.m.d. sunt instituţii centralizate care aruncă banii preponderent spre Ardeal.

Înainte de a trece mai departe aş vrea să-i rog pe cititorii mei din acea zonă să nu intre în logica propagandei care li se toarnă în ureche de la Revoluţie încoace, ci să privească atenţi la ceea ce am de spus întrucât nu-i vorba de-un cretinism cu accente de patriotism local, ci de un fenomen care s-ar putea să nu le placă nici lor. Cu toate că până acum au fost privilegiaţi în ceea ce priveşte investiţiile ţării, la nivel de om de rând, toate aceste „beneficii” nu se simt decât indirect. Într-adevăr, mulţi se bucură de o infrastructură mai bună, dar şi-au făcut o analiză în ceea ce priveşte câştigurile directe? Salariile în zonele menţionate sunt proaste. Să luăm ca exemplu fruntaşii de-acolo, că tot se mândresc ei – gâdilaţi de propagandă – că-s „ăi mai din frunte”.

Într-adevăr, Clujul, Timişul şi Sibiul sunt judeţe în care media salarială e una generoasă, cea mai mare din zonă (3105, 2869, respectiv 2743). Propagandistic, se compară cu Bucureştiul, comparaţie de-a dreptul aberantă. Culmea e că, în ciuda faptului că economic Bucureştiul e mai mare decât toate cele trei zone puse la un loc, costul vieţii din „paradisurile de peste munţi” e mai mare decât cel din Bucureşti, în condiţiile în care salariile sunt substanţial mai mici (media în Bucureşti trece de 3600 RON). Şmecherii care controlează imobiliar şi economic zonele respective, profită de preţurile mari, în timp ce populaţia e drogată de o propagandă care-i spune că trăieşte într-un colţ de rai. Un colţ de rai care-i stricat de „mitici”. De ce totuşi se întâmplă toate acestea?

E simplu. Master planul la care nu s-a renunţat niciodată presupune ruperea României pe linia arcului Carpatic. Ungurii speră să profite cât se poate în urma incertitudinilor rezultate din dezintegrare, punând în discuţie Trianonul, ca de fiecare dată. De-aceea nu există interesul de a se exploata nicio resursă din zonă, în schimb există o imensă propagandă pentru exploatarea resurselor aparţinând vechiului Regat. De-aceea americanilor li se dăduse liber la exploatarea de la Pungeşti, în timp ce prin zona Timişoarei mai mult s-au distrat în condiţiile în care aceea este o zonă cunoscută încă din vremea comunismului ca fiind bogată în şisturi bituminoase.

Generaţii întregi de politicieni veniţi din Ardeal şi aflaţi sub comanda serviciilor secrete maghiare, austriece sau germane au avut ca principal obiectiv devierea unei hălci disproporţionat de mare din bugetul ţării spre zona care urmează să se despartă, condamnând restul la subdezvoltare. Nu vi se pare ciudat că în propaganda „de la Cluj” se vorbeşte despre întreţinuţii din Moldova, uitându-se că Bistriţa, Maramureşul şi Satu-Mare sunt cumva la fel de sărace ca Vrancea, Suceava şi Botoşani? Nu vi se pare ciudat că Ungaria s-a opus oricărei exploatări din Ardeal invocând probleme de mediu?
Acum, mai mult ca oricând, cei care se simt români ar trebui să privească atenţi la interesul comun. Trebuie realizat că, indiferent de zona în care te afli, vei fi privit cu seriozitate atunci când eşti puternic, iar puternic sigur nu eşti când te găseşti scindat în mai multe stătuleţe impotente şi aflate sub influenţa unora care ştiu să-şi vadă interesul. Poate realizaţi acum, pe ultima sută de metri, că România a ajuns să fie condusă de un etnic german şi de unul maghiar, că serviciile secrete sunt sub ocupaţie diversă (spun aşa ca să nu pierd timpul cu enumerarea!), iar armata nu mai există decât, eventual, ca instrument bugetofag servind interese care n-au nimic de-a face cu noi.
Fac un apel la raţiunea voastră: treziţi-vă înainte ca o mână de ticăloşi să vă vândă ca pe vite! Scăpaţi naiba odată de toate obsesiile care v-au fost induse! Înainte de-a fi orice altceva sunteţi români! Dacă v-a ajuns străină esenţa voastră, atunci o să vă meritaţi soarta. Treziţi-vă, oameni buni! Ieşiţi din letargie!

Dan DIACONU