Uniunea Populară

Declaraţia de la Budapesta

(16 iunie 1989)

Pe la mijlocul anului 1989, când mai multe forţe oculte (“agenturili” de care vorbea

Ceauşescu) pregăteau „aplicaţia” din decembrie, planurile erau altele decât ce a ieşit.

Pe 16 iunie, de pildă, un grup de 12 maghiari şi un grup de 6 români (la care s-au

adăugat ulterior şi alţii) semnau un document dubios, care n-avea nicio legătură cu

situaţia socială din România. Avea în schimb legătură cu toate acţiunile separatiste de

astăzi ale UDMR (numite eufemistic în fel şi chip: democraţie, europenism,

civilizaţie, autonomie culturală etc.).

La momentul acela, era folosită formula „restructurare democratică generaleuropeană“

iar Transilvania era numită „spaţiu de complementaritate“. În acel

document se cerea, nici mai mult, nici mai puţin, „dreptul la o reprezentare politică

autonomă şi la autonomie culturală a fiecarei naţiuni“, pe considerentul că „politica

dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care impiedică

comunicarea dintre români şi maghiari“. Documentul se numea DECLARAŢIA DE

LA BUDAPESTA, iar printre semnatarii români se numărau Neagu Djuvara, Paul

Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici,

Vladimir Tismăneanu, Doru Braia.

Oricâtă greutate ar avea aceste nume în spaţiul public, aderarea lor, prin semnătură, la

2

intenţiile bine învelite în concepte europene, ale DECLARAŢIEI DE LA

BUDAPESTA, nu poate fi calificată decât trădare sau prostie. La trei săptămâni de la

difuzarea scrisorii, pe 4 iulie 1989, o delegaţie maghiaro-română s-a deplasat la

Vercoix, în Elveţia, şi i-a prezentat-o Regelui Mihai. Acesta a salutat întru totul

conţinutul documentului.

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii

revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele

Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc

o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai

următoarei

3

DECLARAŢII

Noi, români si unguri,

Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate

numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor

fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si

romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special

politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica

comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa

invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua

natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un

caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii

a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki.

Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de

restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve

problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod

care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.

Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un

model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca

diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa

fie prezervata.

Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei

natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei

scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii

maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care

semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si

la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

4

Budapesta, 16 iunie 1989

SEMNATARI:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos,

Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav,

Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei,

vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR),

Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”,

Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din

Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR.

Acestei declaraţii s-au mai alăturat: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din

partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat,

Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul

Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000″, Bojtar Endre, seful

sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman,

Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu,

Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen

Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian

Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad

Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea, iar în final George Barbul, Doru

Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

5

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA:

Uniunea Mondială a Românilor Liberi (Ion Raţiu, Liciniu Faină, Alecsandru

Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad)

Diaspora românească a reacţionat prompt şi categoric împotriva DECLARAŢIEI DE

LA BUDAPESTA, pe care a considerat-o un precedent periculos, care a făcut un

mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

ION RAŢIU: „E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că

Transilvania nu e pământ românesc“

Uniunea Mondială a Românilor Liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema

relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat

ungurilor, cu litere de o şchioapă, în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm

6

împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.

Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn,

fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în

Transilvania.

Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere

istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales

ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie

etnică.

Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.

Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de

poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o

respinge.

Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului

român.

E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e

pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti

Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească

că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină

libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl.

Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la

Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv

ca întotdeauna.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt

pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.

Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ,

UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI

DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.

7

LICINIU FĂINĂ : „Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor

create artificial de propaganda maghiară“

Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului

Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu

personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc, protestez cu toată

energia împotriva „Declaraţiei de la Budapesta“ din 16 iunie 1989, publicată în ziarul

„Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar…

Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine

istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia de la Budapesta“ este un act politic

deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi

dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în

acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.

Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de

propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de aşi

asigura promovarea intereselor proprii.

Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de

resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă

şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.

Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în

primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce

deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României,

fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost

întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.

8

Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o

vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru

naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între

români şi unguri.

Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind

obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului

maghiar.

ALEXANDRU MIELE (RFG): “Noroc că semnatarii nu reprezintă poporul

roman”

Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de

au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte

necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu

geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii

maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare?

Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer

„redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de

rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat. În realitate o astfel

de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut

aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.

Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii,

suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu

reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele

entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…

La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare

realizare, iar Regele, la fel, a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a

sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de

9

înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi

egale în România, conform Constituţiei din 1923.

ION VARLAM (Franţa): „Declaraţia reia tezele revizioniste ale actualului

regim de la Budapesta“

Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei

declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii

noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului

regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a

Transilvaniei.

Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă

pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile

transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de

interese străine.

În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un

precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.

CORIOLAN BRAD (R.F.G.): „Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la

mezat“

Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma

Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un

popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din

Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au

confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi

maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi

pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi

10

Transilvania.

Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul

român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.

Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi

suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi

confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu

nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este

simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi

conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara

noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată

istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu

numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce

locuiesc în graniţele României.

Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.

„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989