UN ROMÂN DESPRE ROMÂNI...
. . . și nu-ncerca să le dezlegi , că ești nebun de le-nțelegi
!
Pleșu: SUNT
ROMÂN
Primul act de corupţie după Revoluţie, pare că a fost comis de ''cărturarul'' Andrei Plesu, care, în calitate de ministru al Culturii în guvernul Petre Roman, prin Ordinul nr. 80/20.02.1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat întregul patrimoniu al Editurii Politice.
Şi pentru că Gabriel Liiceanu, prietenul lui A. Pleşu, a fost ''oropsit'' de comunişti l-a numit director şi i-a stabilit un salariu aproape 6000 lei. La foarte scurt timp G. Liiceanu a devenit poprietarul Editurii Humanitas. Finalul comentariului este foarte potrivit.
Bine le mai zice, conu' Plesu !
Faptul ca sunt român e, totuşi, o pură întâmplare...
Nu o regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră.
Pot doar spera să valorific atât cât pot şansa aceasta "genetică", să nu-mi fac de râs locul naşterii şi concetăţenii, să mă port frumos cu limba română şi,
vorba lui Constantin Noica, să povestesc şi altora câte ceva despre "partea noastră de cer".
Dar privesc în jur. Ziarele sunt pline de politicieni aflaţi în urmărire penală, sau foarte aproape de ea.
Unii sunt vechi "înţelepţi" de partid, care au făcut ani, de-a rândul, "jocurile" de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne şi impenitente eminenţe cenuşii.
Alţii sunt jurişti, adică inşi care încalcă legile cu extremă competenţă.
Pe unul din ei l-am auzit tunând şi fulgerând, în campanie, împotriva hoţilor care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soţia sa,averi de milioane de euro.
Grupurile "infracţionale" sunt trans-partinice: dintr-odată, vezi aliniaţi în boxa acuzaţilor şi pesedişti şi penelişti şi pedelişti şi băsişti şi anti-băsişti.
Afacerile creează solidarităţi inefabile, diferenţele de tabără politică sunt simple mofturi.
Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice.
În realitate, mulţi dintre cei care mimează, pe scenă, duşmănia,"se descurcă" eficient, uniţi, subteran, în cuget şi simţiri.
Reprezentanţii bisericii noastre ....
Am trăit să văd cum Întâi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Lecţia pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă: dai bani - eşti "vrednic"! Mântuirea devine astfel un statut sponsorizabil.
Gazetele şi posturile de televiziune au devenit, şi ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare şi propagandă.
Moderatorii au ceva între miliţieni, procurori şi vecine de bloc.
Invitaţiile la diverse "talk-show"-uri se fac, pare-se, pe bază de "abonament".
Aceiaşi inşi, cu aceleaşi păreri, prestează tenace, fără exces de imaginaţie, în teritoriul aceleiaşi, previzibile obedienţe.
Când nu se face politică, se organizează chermeze deşucheate, în care câteva fete cu buze de ştiucă îşi valorifică abundent posteriorul,
în timp ce câţiva băieţi de comitet fac glume în doi peri.
Peste tot, numărul VIP-urilor care nu ştiu româneşte şi gândesc intermitent e în creştere.
Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie, sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie.
Preşedintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru tehnocrat ( adică apolitic?) zâmbeşte şugubăţ, după modelul "şmecherul clasei", alegătorii intervievaţi recunosc că, dacă sunt plătiţi, votează cum trebuie, îl vor pe Ceauşescu sanctificat şi cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) îşi iubea ţara.
Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mândri?
Ştiu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorităţi tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, "civilii" onorabili şi neglijaţi.
Dar am o veste proastă pentru ei: ţara nu mai e de mult a lor!
Ţara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză şi se îmbogăţesc pe spezele tuturor celor care nu au "cultura" cârdăşiei.
Ţara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei.
Primul act de corupţie după Revoluţie, pare că a fost comis de ''cărturarul'' Andrei Plesu, care, în calitate de ministru al Culturii în guvernul Petre Roman, prin Ordinul nr. 80/20.02.1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat întregul patrimoniu al Editurii Politice.
Şi pentru că Gabriel Liiceanu, prietenul lui A. Pleşu, a fost ''oropsit'' de comunişti l-a numit director şi i-a stabilit un salariu aproape 6000 lei. La foarte scurt timp G. Liiceanu a devenit poprietarul Editurii Humanitas. Finalul comentariului este foarte potrivit.
Bine le mai zice, conu' Plesu !
Faptul ca sunt român e, totuşi, o pură întâmplare...
Nu o regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră.
Pot doar spera să valorific atât cât pot şansa aceasta "genetică", să nu-mi fac de râs locul naşterii şi concetăţenii, să mă port frumos cu limba română şi,
vorba lui Constantin Noica, să povestesc şi altora câte ceva despre "partea noastră de cer".
Dar privesc în jur. Ziarele sunt pline de politicieni aflaţi în urmărire penală, sau foarte aproape de ea.
Unii sunt vechi "înţelepţi" de partid, care au făcut ani, de-a rândul, "jocurile" de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne şi impenitente eminenţe cenuşii.
Alţii sunt jurişti, adică inşi care încalcă legile cu extremă competenţă.
Pe unul din ei l-am auzit tunând şi fulgerând, în campanie, împotriva hoţilor care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soţia sa,averi de milioane de euro.
Grupurile "infracţionale" sunt trans-partinice: dintr-odată, vezi aliniaţi în boxa acuzaţilor şi pesedişti şi penelişti şi pedelişti şi băsişti şi anti-băsişti.
Afacerile creează solidarităţi inefabile, diferenţele de tabără politică sunt simple mofturi.
Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice.
În realitate, mulţi dintre cei care mimează, pe scenă, duşmănia,"se descurcă" eficient, uniţi, subteran, în cuget şi simţiri.
Reprezentanţii bisericii noastre ....
Am trăit să văd cum Întâi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Lecţia pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă: dai bani - eşti "vrednic"! Mântuirea devine astfel un statut sponsorizabil.
Gazetele şi posturile de televiziune au devenit, şi ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare şi propagandă.
Moderatorii au ceva între miliţieni, procurori şi vecine de bloc.
Invitaţiile la diverse "talk-show"-uri se fac, pare-se, pe bază de "abonament".
Aceiaşi inşi, cu aceleaşi păreri, prestează tenace, fără exces de imaginaţie, în teritoriul aceleiaşi, previzibile obedienţe.
Când nu se face politică, se organizează chermeze deşucheate, în care câteva fete cu buze de ştiucă îşi valorifică abundent posteriorul,
în timp ce câţiva băieţi de comitet fac glume în doi peri.
Peste tot, numărul VIP-urilor care nu ştiu româneşte şi gândesc intermitent e în creştere.
Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie, sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie.
Preşedintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru tehnocrat ( adică apolitic?) zâmbeşte şugubăţ, după modelul "şmecherul clasei", alegătorii intervievaţi recunosc că, dacă sunt plătiţi, votează cum trebuie, îl vor pe Ceauşescu sanctificat şi cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) îşi iubea ţara.
Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mândri?
Ştiu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorităţi tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, "civilii" onorabili şi neglijaţi.
Dar am o veste proastă pentru ei: ţara nu mai e de mult a lor!
Ţara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză şi se îmbogăţesc pe spezele tuturor celor care nu au "cultura" cârdăşiei.
Ţara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu