CUM,
CU CINE ŞI DE CINE ROMÂNIA ŞI ROMÂNII SUNT FURAŢI.
Un
interviu CUTREMURĂTOR! Câți dintre noi știm aceste lucruri?
Ioan
Sabău Pop, Prof. Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş,
imembru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, într-un
interviu pentru Formula As: „Este o tendinţă dirijată ca românii
să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei”.
“Statul
român a plătit ceea ce se retrocedează azi”
– Despre
jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în
mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit:
clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare
de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul
să intervină… Ce se întâmplă?
–
Într-adevăr,
catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de
zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în
ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii, continuă.
După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie
scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla
doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă
în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de
imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în
Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu
pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri
către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea
lor ilegale sau abuzive.
– Ce
drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să
primească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după
câteva sute de ani?
– Lăsând
deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce
aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de
aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au
apucat să primească ceea ce este al lor – peste 200000 de
proprietăţi, situaţia la noi a fost posibilă din cauza ignorării
voite a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare.
Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că
persoanele imperiului pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă
de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În
România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia
maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această
temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost
reprezentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai
timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment
ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau
proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca
România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru
părţile expropriate.. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia
maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi
despăgubea. România era foarte bogată pe atunci, şi Brătianu, ca
să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă
sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare
maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în
1934, sume imense către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 tone
de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau
primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care
România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Se
plătea către un fond extern din Paris, “Fondul Agrar”, de unde
banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste
pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a
se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au
primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi
contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Deci,
statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce
s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris,
astăzi vine a patra generaţie a optanţilor şi recuperează de la
statul român – ceva ce nu le mai aparţine de drept.
– Dar
românii, împroprietăriţi prin reforma agrară, nu şi-au făcut
acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al
lor?
– Din
păcate, cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de
neştiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în
cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai
bine de 25 de ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără
acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte
impedimente. De exemplu, specialiştii de la Cartea Funciară erau
foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să
găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte
multe Cărţi Funciare au fost luate de grofi şi de cei care au
plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională
majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută
şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în
ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi
care reglementează această problemă cu Ungaria.
“Samsarii
sunt de aici, din România”
– Pare
halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur
şi simplu, lista optanţilor care au primit deja despăgubiri, cu
lista celor care cer astăzi alte retrocedări?
– La
Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar
nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi
la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale,
dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar
vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile
acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia
Urmanzi, cu o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy,
Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor
grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi
deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se
retrocedeze suprafeţe şi averi imense.
– Cum
au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja
despăgubiri?
– Mulţi
dintre ei nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau
nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie
precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă
de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în
Austria sau Ungaria şi spuneau: “Iată, aveţi de recuperat o
avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se
întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect,
sprijiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi
statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat. La noi,
în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate
rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu,
Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii
greşite. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. La
Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2000 de
hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut
plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând
că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva
statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă
ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele
să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat
şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut
un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea
nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o
restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui
Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al
Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea
familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.
“Familiei
lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare”
– Ce
spuneţi aduce a crimă împotriva statului…
– Sunt
foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum
este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai
puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul
de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000
de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl
revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o
cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi
cineva a venit cu o procură că îl reprezintă… Alt caz este al
lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost
confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei
sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de
hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic
de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa. În
1944, e dat în urmărire ca criminal de război şi moare în 1945.
Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente
şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hectare
şi câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi
Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul
Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii – n.red.), sau
deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria,
fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că
multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.
– Şi
autorităţile române, guvernul, parlamentarii nu reacţionează în
niciun fel?
– Reacţia
este indiferenţa şi amorţirea.. Când văd autorităţile române
aşa de inerte în faţa unor astfel de catastrofe, nu pot decât să
bănuiesc o complicitate.
“Ce
se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!”
– În
aceste retrocedări abuzive sunt implicate şi instituţii?
– Da.
E vorba despre biserica catolică, cea evanghelică şi cea
lutherană. O să încerc să vă explic situaţia cu cât mai puţine
detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o documentare
legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două
categorii: cele pioase – icoane, cărţi sfinte etc. şi cele
civile – păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio problemă
cu cele pioase, ci cu cele civile. În 1942, printr-o convenţie
între “Grupul Etnic German” şi bisericile evanghelică şi
lutherană, toate bunurile civile ale acestora sunt trecute în
proprietatea “Grupului Etnic”, cele două biserici
identificându-se cu el. “Grupul Etnic German” era o mişcare
hitleristă, cum erau în România legionarii, însă cu membri mai
duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi
fost desfiinţată. După 1944, toate bunurile de pe teritoriul
statului român aparţinând inamicilor statului român şi ai
aliaţilor săi se preiau de către stat în administrare, mai puţin
soldaţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta,
statul român a înfiinţat CASBI – Casa de Administrare a
Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea
“Grupul Etnic German”, dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai
că după revoluţia din 1989, se înfiinţează “Forumul Democrat
German” la Sibiu şi ei se consideră urmaşii “Grupului Etnic
German”. Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar,
ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un
document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris
din 1948, care nu a fost o lege abuzivă a comuniştilor, ci o lege
dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al doilea război
mondial, la nivel internaţional, şi începem să retrocedam în mod
aberant. Atunci, de ce nu le retrocedăm şi legionarilor ceea ce au
avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul
“Statusului Romano Catolic”, desfiinţat în anii ’30, care nu
a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor
din Transilvania. Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o
Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se auto-proclamă
continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei
hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror fie cumpărat,
fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2000 de
clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum
Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara.
Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea
personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele.
Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu
toate acestea, statul român consideră noua asociaţie
continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status. În
acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea “Astra” din Sibiu.
“Astra” a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că
românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense,
pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare
între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre
deosebire de cazul Statusului, noua societate “Astra” nu este
recunoscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi acelaşi lucru se
întâmplă cu “Fundaţia Gojdu”. Deci, astăzi, în
Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate,
dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele
cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după
cum a descoperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj.
Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne,
susţineau românii cu ce puteau… Colegiul Unirea şi Bolyai din
Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie
românească, si astăzi am ajuns ca statul român să plătească
acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!
– D-le
profesor, acest interviu ar trebui marcat pe pagina de revistă cu
doliu. Un doliu al jafului faţă de proprietăţile româneşti, dar
mai ales un doliu al nemerniciei acelor instituţii ale statului,
care “favorizează” infractorii împotriva intereselor ţării.
Nu suntem în faţa unui caz de trădare naţională (că tot îi
place guvernului actual să vorbească de ea)?
– Este
o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate
arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale;
să se specializeze procurori pe această problemă, să fie
specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o
nişă legislativă care să revizuiască toate restituirile. Dacă
există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în
Transilvania. Dar timpul contează mai puţin: orice nedreptate care
poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se îndreaptă.
– O
întrebare de tip Bucureşti: aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se
pare că jefuiesc Tranasilvania, bucată cu bucată?
– Eu
nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea.
OVIDIU
D A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu